DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primul român ales la conducerea globală a Turnaround Management Association. Ce avantaje va avea țara noastră

zf.ro
vlad nastase

Vlad Năstase, CEO Concilium şi preşedintele filialei române a Asociaţiei de Turnaround Management, este primul român ales în board-ul de conducere al asociaţiei globale, cu sediul în Statele Unite, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

Înfiinţată în 1988, Turnaround Management Association (TMA) este singura asociaţie internaţională non-profit dedicată soluţiilor de revigorare corporativă (corporate renewal) şi a managementului de tip turnaround, cu filiale în 52 de ţări şi peste zece mii de membri.

Asociaţia e prezentă şi în România din 2012 şi are peste 50 de membri - specialişti în banking, restructurări, avocatură de afaceri, investiţii şi consultanţă financiară.

"Deşi încă nouă în România, această soluţie de management câştigă tot mai mult teren în contextul generat de criza sanitară, ale cărei efecte se vor vedea în economia noastră cu precădere în primul trimestru al anului viitor. Tocmai de aceea, împreuna cu echipa TMA România, facem eforturi să contribuim cât mai eficient la informarea antreprenorilor şi managerilor în acest sens, pentru care am lansat recent un Ghid cu privire la soluţiile de restructurare pe care le pot accesa ca să evite dezechilibrarea business-ului şi să salveze locurile de muncă. Faptul că ţara noastră e prezentă de acum în board-ul acestei organizaţii internaţionale facilitează şi mai mult accesul la know-how şi la fondurile mari de turnaround din SUA, motiv pentru care sunt extrem onorat să accept această nominalizare", a declarat Vlad Năstase.

CLARIFICARE de la Ludovic Orban: FĂRĂ mască la alergat în aer liber


România e reprezentată pentru prima oară în echipa executivă a TMA, fapt ce va oferi ţării noastre deschidere spre cea mai puternică economie din lume, vizibilitate pe harta tendinţelor globale şi acces mai facil la finanţările internaţionale în ce priveşte soluţiile de restructurare pentru companii.

Vlad Năstase vine la conducerea TMA alături de alţi 20 de profesionişti internaţionali, împreună cu care va direcţiona şi superviza operaţiunile globale ale Asociaţiei, va eficientiza politicile de funcţionare, va aproba programele fiscale şi bugetul şi va decide direcţionarea fondurilor. În plus, îşi propune să întărească sinergiile dintre filialele americane şi cele europene, astfel încât asociaţia locală să aibă acces la cele mai eficiente resurse din industrie ca să poată deveni un partener real de educaţie şi sprijin pentru companiile româneşti aflate în dificultate.

Vlad Năstase are aproape 20 de ani de experienţă în domeniul bancar, managementul riscului şi al creditelor neperformante, restructurări de business, servicii financiare şi de workout. După ce a acumulat o expertiză solidă în poziţii de senior management al unor importante instituţii bancare s-a reorientat spre antreprenoriat, iar acum conduce compania de consultanţă financiară Concilium Consulting, cu un portofoliu de zeci de business-uri din toate industriile de referinţă din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.