Primul spectacol de teatru imersiv dedicat copiilor şi părinţilor din România, 'Revolta poveştilor', la Muzeul MINA

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-11-2024

Actualizat: 06-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Primul spectacol de teatru imersiv dedicat copiilor şi părinţilor din România, "Revolta poveştilor", adaptare după un text de Sînziana Popescu, va avea premiera pe 16 noiembrie, de la ora 10,00, la MINA, Museum of Immersive New Art Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, "Revolta poveştilor", spectacol creat de MINA în parteneriat cu Teatrul "Stela Popescu", este o experienţă unică de New Media Art, care îmbină teatrul, tehnologia şi interacţiunea pentru a aduce la viaţă lumea magică a poveştilor.

"Prin acest spectacol, ne propunem să readucem farmecul poveştilor în vieţile celor mici, oferindu-le o uşă deschisă către lumea cărţilor", precizează sursa citată.

Montat iniţial în anul 2019 pe scena Teatrului "Stela Popescu" în regia lui Tony Adam, cu scenografia clasică a lui Cristian Marin şi coregrafia Ioanei Macarie, spectacolul "Revolta poveştilor" aduce în prim-plan importanţa lecturii şi a imaginaţiei. În varianta de teatru imersiv, copiii sunt invitaţi să descopere într-un spaţiu virtual o atmosferă vibrantă, în care vor descoperi personajele clasice din basme şi magia cărţilor cu poveşti nemuritoare.

Spectacolul "Revolta poveştilor" vorbeşte despre pierderea plăcerii de a răsfoi în tihnă o carte şi de a închipui poveşti pline de magie, personaje şi culoare. Spectacolul vrea să transmită că poveştile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate şi iubite. Altfel, toate personajele îndrăgite din basmele copilăriei noastre se revoltă, se urâţesc şi devin anacronice. Eroii piesei, Mihai şi George, ei înşişi copii, intră în lumea cunoaşterii şi imaginaţiei cu sarcina de a salva de la uitare personajele de basm şi emoţia întâlnirii cu acestea, se arată în prezentarea spectacolului.

Din distribuţie fac parte Marian Sas, Tudor Cucu Dumitrescu, Manuela Hărăbor, Sorin Aurel Sandu, Cătălin Frăsinescu, Cristi Neacşu, Irina Cărămizaru, Silvia Stanciu, Ştefania Dumitru, Magda Condurache, Mădălina Mihai, Cristina Marin Neagu, Carmen Mărgărit, Anda Stoian.

Echipa de creaţie este compusă din Tony Adam - regia, Cristian Marin - scenografia şi Ioana Macarie - coregrafia.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 4 ani, iar durata reprezentaţiei este de 60 de minute, fără pauză. Biletele, cu preţul de 60 de lei, sunt disponibile pe site-ul minamuseum.com şi la recepţia MINA, în limita locurilor disponibile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri