DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primul weekend al FITS online în cifre: 180.899 de vizualizări pentru spectacolele şi evenimentele din festival

Zona IT
muzeu digital Sibiu

Primul weekend al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, eveniment care a debutat vineri şi care are loc în acest an online, a înregistrat, de vineri până duminică, pentru toate spectacolele şi evenimentele 180.899 de vizualizări potrivit news.ro.

Conţinutul FITS online a fost urmărit de 47.000 de vizitatori unici, (27.661 au vizionat evenimentele pe site-ul festivalului şi 19.400 pe pagina de Facebook FITS).

Festivalul continuă până duminică, 21 iunie, cu spectacole prestigioase de teatru, dans, muzică, operă, spectacole de stradă, circ contemporan, conferinţe speciale, toate difuzate online.

"În urmă cu două luni am hotărât, împreună cu echipa FITS, să fim primii care aduc la viaţă tema festivalului planificat pentru iunie, Puterea de a crede. Am ales să facem ceea ce părea atunci de neimaginat, să oferim publicului nostru un altfel de festival, o ediţie specială online, în aceeşi perioadă în care urma să ne vedem cu toţii la Sibiu. Iată că iubitorii de frumos din comunitatea clădită în 27 de ani au răspuns invitaţiei noastre în număr mare şi ne-au demonstrat că eforturile de a organiza o astfel de ediţie în timp record au meritat din plin", declară Constantin Chiriac, preşedinte FITS.

Recomandările zilei de 16 iunie

Ora 11.00
George Banu în dialog cu Peter Stein - conferinţă specială

Ora 13.00
George Banu în dialog cu Luk Perceval - conferinţă specială

Ora 15.50
Baiyue Culture Creative - Zhejiang Xiaobaihua Yue Opera Troupe - "Coriolan şi Du Liniang" - partea I, regia Guo Xiaonan

Ora 17.50
Gigi Căciuleanu Romania Dance Company - "Tragi Comedy", coregrafia Gigi Căciuleanu

Ora 19.00
Meno Fortas Theatre - "Paradisul", regia Eimuntas Nekrošius

Ora 20.30
Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin – "TreiSurori", regia Peter Stein

Spectacolele şi evenimentele din cadrul ediţiei speciale FITS online sunt difuzate gratuit, în limbile română şi engleză, exclusiv pe site-ul festivalului www.sibfest.ro/fits-online şi pe pagina de Facebook FITS, în limba română.

Pe site, spectacolele sunt transmise şi în reluare, în fiecare seară, după încheierea premierelor. Pe pagina de Facebook sunt difuzate doar premierele, conform programului de pe site.

Spectatorii care întâmpină probleme în accesarea online a transmisiunilor din cadrul festivalului au la dispoziţie un info call FITS online, apelabil în fiecare zi de festival, între orele 9.00 şi 00.00, la numărul de telefon 0728 048 830.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.