Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul zbor comercial internaţional a plecat joi de la Kabul cu peste 100 de pasageri la bord, potrivit unor oficiali

Nexta
Kabul aeroport

Primul zbor comercial internaţional a plecat joi de la Kabul cu peste 100 de pasageri la bord, potrivit unor oficiali, transmite Reuters preluat de news.ro

Pe lângă oferirea de speranţe oamenilor încă blocaţi în Afganistan care se tem de noul guvern taliban, evenimentul a marcat un pas important în eforturile grupului islamist de a readuce un anumit nivel de normalitate într-o ţară care se confruntă cu un colaps economic şi o criză umanitară.

"Am reuşit să efectuăm primul zbor al unui avion cu pasageri, în urmă cu doar o oră", a declarat ministrul de Externe din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani la Islamabad, mulţumind liderilor talibani pentru că au ajutat la redeschiderea aeroportului.

La bord s-au aflat aproximativ 113 pasageri, între care cetăţeni americani, canadieni, ucraineni, germani şi britanici, a declarat o sursă care a avut informaţii despre această chestiune.

Zborul, operat de compania de stat Qatar Airways, a aterizat ulterior pe Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, a informat canalul de ştiri Al Jazeera.

Sursa a declarat că pasagerii au fost duşi la aeroportul din Kabul într-un convoi al Qatar-ului, după ce a fost convenit un culoar sigur.

La Doha, oamenii vor rămâne iniţial într-un complex care găzduieşte afgani şi alţi evacuaţi.

Deşi în ultimele zile au avut loc zboruri internaţionale cu oficiali, tehnicieni şi asistenţi umanitari, acesta a fost primul astfel de zbor civil de la evacuarea agitată a 124.000 de străini şi afgani aflaţi în pericol, în urma confiscării puterii de către talibani, pe 15 august.

Trimisul special al Qatarului, Mutlaq bin Majed al-Qahtani, a descris zborul de joi drept unul obişnuit şi nu o evacuare. Vineri va avea loc încă un zbor, a spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.