Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prinţul Andrew şi-a oferit în trei rânduri ajutorul anchetatorilor în dosarul Epstein, cărora le reproşează că voiau publicitate

Prințul Andrew

Prinţul Andrew a dorit să ajute autorităţile americane în ”cel puţin trei rânduri” în ancheta cu privire la investitorul în fonduri specualitive Jeffrey Epstein, decedat în închisoare, au anunţat luni avocaţii ducelui de York, denunţând faptul că anchetatorii americani voiau mai degrabă publicitate şi nu ajutorul acestuia, relatează Reuters.

Anchetatoriii americani, care l-au acuat în mai multe rânduri pe prinţul Andrew de lipsă de cooperare în anchetă, vor să-l interogheze pe cel de-al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, cu privire la prietenia sa cu Epstein, găsit mort în închisoare înainte să fie inculpat de trafic sexual cu minori, potrivit news.ro.

Citește și: Sfânta Treime, zi importantă pentru toți credincioșii: tradiții și superstiții. Ce este interzis să faci în această zi

”Ducele de York a oferit anul acesta de cel puţin trei ori aistenţă, în calitate de martor, DoJ (Departamentul american al Justiţiei)”, anunţă întrun comunicat avocaţii prinţului.

”Din nefericire, DoJ a reacţionat după primele două iniţiative încălcându-şi propriile reglementări cu privire la confidenţialitate şi pretinzând că ducele de York nu a cooperat deloc. Făcând acest lucru, poate că ei caută mai degrabă publicitate decât să accepte ajutorul oferit”, denunţă avocaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.