Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Priorităţile României la cârma Comisiei Europene: o Europă integrată prin digitalizare şi business

Ministerul pentru IMM
Oprea Viorica Dancila

Se apropie momentul când România va prelua Preşedinţia Comisiei Europene. Reuniunea comună a Guvernului României și a Comisiei Europene de miercuri de la Bruxelles, la care a participat şi ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Ștefan-Radu Oprea, este ultima întâlnire de organizare a momentului când România va gestiona, de pe cea mai înaltă poziţie, problematica atât de complexă a Comisiei Europene.

În faţa Colegiul Comisarilor Uniunii Europene, oficialii români şi-au prezentat agenda, al cărei pilon principal este intensificarea convergenței și coeziunii economice, sociale și teritoriale, pe scurt, mai multă Europă. Şi nu oricum, ci la fel de multă Europă pentru toate statele membre, inclusiv pentru cele mai puţin avansate economic, prin proiecte echitabile şi sustenabile de dezvoltare.

Or, şi-au expus oficialii români punctul de vedere, pentru realizarea unei Europe (cât mai) Unite este nevoie nu numai de intensificarea cooperării regionale, ci şi de realizarea acesteia la nivel tehnologic-informatic, respectiv prin conectivitate şi digitalizare accelerată. Şi nu în ultimul rând este nevoie de stimularea antreprenoriatului și a competitivității industriei europene.

Propunerile avansate de ministrul român pentru Mediul de Afaceri au mers în aceeaşi direcţie, poate în termeni ceva mai pragmatici şi mai puţin generali. Acesta a propus crearea unei rețele europene de incubatoare de afaceri, precum și adaptarea cadrului de funcționare a IMM-urilor la realitățile lumii digitale; în societatea informaţională, a arătat ministrul român, inovaţia nu se produce doar în marile companii, ci şi în IMM-uri cu profil informatic. Din păcate, din cauza lipsei de susţinere la nivel european, ele aleg umbrela unor companii americane, “se finanţează în Sillicon Valley”, în cuvintele lui Oprea. Pe lângă asta, Small Bussiness Act, cadrul legislativ al UE care protejează IMM-urile, are o scăpare majoră: nu include digitalizarea între principile sale directoare - scăpare care trebuie corectată cât mai repede.

Următoarea reuniune comună de coordonare a Guvernului României și Comisiei Europene va avea loc după preluarea Preşedinţiei, în perioada 10-11 ianuarie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.