Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar programată pentru 21 iulie 2021

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-11-2020

Actualizat: 25-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: romania tv

Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (n.r. - titularizare) este programată în data de 21 iulie 2021, potrivit Agerpres.

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, pe 27 iulie se vor comunica rezultatele iniţiale. Contestaţiile vor fi înregistrate în zilele de 27 şi 28 iulie.

Citește și: Alina Gorghiu a reacționat după atacul PSD la adresa președintelui: Minciuni ordinare, calomnii și dezinformare. Asta e rețeta PSD de 30 de ani

Soluţionarea contestaţiilor se va face între 29 iulie - 2 august, iar rezultatele finale, după contestaţii, vor fi comunicate pe 3 august.

Pe 4 august va avea loc repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a candidaţilor care au participat la concursul naţional sesiunea 2021 pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare nedeterminată.

Înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea şi preluarea contestaţiilor se pot realiza şi electronic, în sistem online, iar şedinţele de repartizare se pot organiza şi desfăşura şi în mediul online, conform procedurilor stabilite de inspectoratele şcolare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri