DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PROBLEME mari pentru Ford, cu fabrică la Craiova: Și-a ÎNCHIS uzina din Franța și a fost acuzată de TRĂDARE

Ford-Craiova

Constructorul auto american Ford a anunţat joi că a respins oferta de preluare venită de la Punch Powerglide pentru uzina sa de la Blanquefort (Gironde), optând în schimb să oprească producţia la această facilitate unde lucrează 850 de salariaţi, spre nemulţumirea oficialilor francezi, informează AFP şi Reuters.

În toamna acestui an, Guvernul francez şi-a exprimat optimismul că această uzină din sud-vestul Franţei precum şi locurile de muncă ale celor 850 de angajaţi vor fi salvate, însă joi Ford a informat consiliul de întreprindere că a respins oferta de preluare venită de la producătorul de sisteme de transmisie Punch Powerglide, scrie agerpres.ro.

Citește și: Rareș Bogdan, dezvăluire explozivă! Cum a încasat Liviu Dragnea marea lovitură

"Planul prezentat de cumpărătorul potenţial prezintă riscuri semnificative. Nu credem că planurile cumpărătorului potenţial oferă nivelul de securitate şi de protecţie, sau limitează riscurile privitoare la posibilele pierderi viitoare de locuri de muncă, pe care ni le dorim pentru salariaţi", a informat Ford. Constructorul american a adăugat că intenţionează să pună capăt producţiei la Blanquefort în luna august 2019 şi că a prezentat un plan social complet pentru angajaţii acestei uzine.

Locurile de muncă pierdute la uzina de la Blanquefort vor fi o lovitură pentru preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care vin într-un moment în care există proteste de stradă cu privire la planurile lui Macron de liberalizare a economiei, inclusiv prin flexibilizarea legislaţiei muncii.

Citește și: Discuție în Guvern! Ce se întâmplă cu sistemul de asigurări sociale de sănătate

Imediat după ce Ford a anunţat că a respins oferta de preluare pentru uzina de la Blanquefort, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a acuzat constructorul american de "trădare" şi i-a solicitat să revină asupra deciziei sale.

"Sunt revoltat de această decizie a cărei singură justificare pentru Ford este să crească cotaţia acţiunilor sale la bursă. Vreau să cer în mod solemn Ford să revină asupra deciziei şi să accepte oferta de preluare venită de la Punch pentru a garanta viitorul uzinei de la Blanquefort", a declarat Bruno Le Maire în Senat.

Citește și: A ieșit la iveală! Ce avere are Lia Olguța Vasilescu și unde a lucrat înainte să intre în politică

Uzina de la Blanquefort, care produce cutii de viteze, funcţionează din 1972. La rândul său, firma Punch, care este specializată în producţia de componente auto, a preluat deja o fostă uzină General Motors de la Strasbourg (estul Franţei), care producea la rândul său cutii de viteze.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

Citește și: Atenție, români! Se anunță două minivacanțe cu ocazia sărbătorilor de iarnă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.