Probleme URIAȘE pentru Roskosmos - Agenția spațială rusă, ținta Curții de conturi pentru miliardele 'furate'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-11-2018

Actualizat: 27-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: VideoBlocks

Agenţia spaţială rusă Roskosmos, a cărei reputaţie a avut de suferit de pe urma mai multor eşecuri printre care eşecul lansării unei rachete Soiuz în octombrie, a devenit duminică ţinta Curţii de conturi pentru nereguli financiare şi mai multe miliarde "furate", relatează AFP, conform agerpres.ro

"Avem mari probleme cu Roskosmos. Pur şi simplu există cheltuieli iraţionale, tot soiul de încălcări ale disciplinei" financiare, a declarat preşedintele Curţii de conturi, Aleksei Kudrin, într-o emisiune televizată.

"Procedurile de aprovizionare sunt proaste, preţurile sunt prea ridicate, multe proiecte sunt neterminate sau oprite şi există fonduri neutilizate de luni de zile. În plus, mai multe miliarde au fost pierdute, adică furate, şi au fost declanşate anchete", a spus fostul ministru al finanţelor.

Românii, din nou CAMPIONI la sărăcie - Doar unul din trei români își permite să cumpere acest lucru


Un raport al Curţii de conturi a semnalat anterior că în 2017 au fost descoperite un număr de 151 de nereguli la agenţia spaţială, care afectează în total suma de 785,5 miliarde de ruble (10,4 miliarde de euro la cursul de schimb actual), reamintesc agenţiile ruse de ştiri. 

Şeful Roskosmos, Dmitri Rogozin, a solicitat la rândul său Curţii de conturi să efectueze un audit al sectorului şi a aprobat un plan de luptă împotriva corupţiei pentru perioada 2018-2020. 

Programul spaţial rus s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe probleme, dar acestea nu s-au soldat cu victime. 

Pe 11 octombrie, racheta Soiuz, care urma să transporte un cosmonaut rus şi un astronaut american pe Staţia Spaţială Internaţională, a suferit o defecţiune la motor la decolare. 

Această defecţiune a declanşat ejectarea automată a turnului de salvare al rachetei, în care se afla capsula cu cei doi astronauţi, care au putut reveni în cele din urmă teferi pe Pământ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri