Procedurile care salvează viețile pacienților: 21 de ani- cel mai tânăr pacient tratat recent la Spitalul Universitar de Urgență București

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-10-2025 11:10

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva Focus AVC

Cu ocazia Zilei Mondiale a AVC, Spitalul Universitar de Urgență București, în calitate de beneficiar al proiectului “Formare pentru Obținerea de Competențe Unitare în Structurile implicate în îngrijirea pacientului cu Accident Vascular Cerebral - FOCUS AVC”, cod SMIS 318523 anunță progresele acestei inițiative naționale menite să îmbunătățească accesul la tratament rapid și eficient pentru pacienții cu accident vascular cerebral.

Proiectul aduce împreună spitalele, structurile de Primiri Urgențe și Serviciile de Ambulanță într-un sistem integrat, bazat pe protocoale și ghiduri actualizate de intervenție.

Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză de deces și prima cauză de invaliditate la nivel mondial. În România, mii de oameni își pierd anual viața sau capacitatea de a trăi independent din cauza unui accident vascular cerebral.

Din iunie 2024, de când a fost lansat proiectul FOCUS AVC, au participat la sesiunile educaționale dedicate managementului accidentului vascular cerebral: 124 de medici din specialitățile neurologie, neurochirurgie, radiologie și imagistică medicală, medicină de urgență, ATI, medicină de familie și 279 de asistenți medicali din secțiile de neurologie, UPU și serviciile ambulanță/SMURD.

Ce am realizat până acum în cadrul proiectului FOCUS AVC:

- 9 sesiuni educaționale referitoare la managementul AVC dedicate asistenților medicali, 9 sesiuni educaționale dedicate medicilor și 3 module de pregătire teoretică în neuroradiologie intervențională nivel I dedicate medicilor neurologi, radiologi, neurochirurgi;

- Procedura operațională standard privind traseul pacientului și protocolul terapeutic în cadrul Acțiunii Prioritare pentru Tratamentul Intervențional al Pacienților cu AVC acut a fost actualizată în proiect, aprobată de Comisia de specialitate MS și publicată în MO 221bis/11.03.2025 ca Protocol național de practică medicală privind tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut;

- Ghidurile de practică medicală privind: AVC ischemic acut, Hemoragia intracerebrală non- traumatică, Hemoragia subarahnoidiană, Atacul ischemic tranzitoriu - au fost elaborate în proiect și înaintate spre avizare Comisiei de specialitate MS în 23 septembrie 2025;

- Registrul Național de Tratament Intervențional al accidentelor vasculare acute a fost actualizat în 27 mai 2025;

Un element esențial al proiectului FOCUS AVC îl reprezintă programul de formare dedicat medicilor care vor obține atestatul de studii complementare în neuroradiologie intervențională – specializarea care permite tratarea rapidă, prin proceduri minim invazive a pacienților cu AVC.

Prima serie de cursanți a finalizat deja stagiile practice, realizând proceduri de angiografie diagnostică, trombectomie și angioplastie a vaselor cervico-cerebrale și intracraniene care să completeze cerințele curriculei europene de pregătire în acest domeniu.

Aceste rezultate demonstrează formarea în premieră în România, în cadrul proiectului FOCUS AVC, a întregului lanț profesional implicat în îngrijirea pacienților cu AVC acut, de la momentul debutului simptomatologiei până la externarea din spital, conform celor mai recente standarde europene, adaptate specificului fiecărei specialități și etape de îngrijire. În prezent, pentru pacienții cu AVC ischemic acut sunt disponibile, inclusiv în România, 2 opțiuni terapeutice potențial salvatoare de viață: tromboliza intravenoasă – ce poate fi efectuată în primele 4.5 ore de la debutul simptomatologiei pentru pacienții care nu au contraindicații și trombectomia mecanică – ce poate fi efectuată în primele 6 ore de la debutul AVC pentru pacienții care au o ocluzie dovedită a unei artere intracerebrale de calibru mare.

În perioada 1 ianuarie 2024 – 30 septembrie 2025, în spitalele incluse în Acțiunea Prioritară pentru Tratamentul AVC acute, au fost tratați peste 65.000 de pacienți cu AVC ischemic, dintre care 7.040 au beneficiat de tratament prin tromboliză intravenoasă și 2.300 de tratament intervențional prin tehnici endovasculare de revascularizare (trombectomie mecanică). Spitalul Universitar de Urgență București deține cea mai mare experiență din țară în tratamentul intervențional al accidentului vascular cerebral, fiind unitatea cu cel mai mare număr de pacienți revascularizați anual – 982 de cazuri tratate prin tromboliză sau trombectomie de la 1 ianuarie 2024 până în prezent.

Tot mai mulți pacienți tineri suferă un AVC, cel mai tânăr pacient tratat recent la Spitalul Universitar de Urgență București având 21 de ani. Principalii factori de risc pentru un AVC sunt: hipertensiunea arterială, afecțiunile metabolice incluzând diabetul zaharat și obezitatea, hipercolesterolemia, afecțiunile cardiace cu potențial emboligen, fumatul, sedentarismul și consumul exagerat de alcool.

“Accidentul vascular cerebral este o urgență majoră. Identificarea rapidă a pacientului cu AVC, prioritizarea acordării asistenței medicale prespitalicești, prenotificarea spitalului și existența unor protocoale bine stabilite în cadrul spitalelor pentru evaluarea în echipă pluridisciplinară specializată (Neurologie – UPU – Imagistică Medicală – Neuroradiologie intervențională – ATI) sunt esențiale pentru un prognostic favorabil. Proiectul FOCUS AVC își propune să acorde această șansă pacienților de pe tot cuprinsul țării prin sesiunile educaționale. Fiecare minut contează în îngrijirea pacientului cu AVC. Implicarea activă și sprijinul constant al conducerii Spitalului Universitar de Urgență București sunt esențiale pentru implementarea acestui proiect, reflectând preocuparea instituției pentru excelența profesională și pentru calitatea actului medical”, a declarat Prof. Dr. Cristina Tiu, managerul proiectului.

Ziua Mondială a AVC este un moment de conștientizare asupra unei afecțiuni care afectează tot mai mulți români. Prin proiectul FOCUS AVC, sistemul medical românesc face un pas important spre standardele europene de îngrijire și intervenție în cazurile critice de AVC.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri