Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procuparea a două senatoare liberale în plină epidemie: Cer schimbarea numelui pentru Academia Diplomatică a MAE

gorghiu

Senatoarele PNL Iulia Scântei şi Alina Gorghiu propun, într-un proiect de modificare a Statutului corpului diplomatic, ca Academia Diplomatică a MAE să se numească Academia Diplomatică "Ambasador Mihnea Constantinescu". De asemenea, ele afirmă şi că prin acest proiect clarifică unele prevederi referitoare la concurs ca unică modalitate de admitere în Corpul Diplomatic si Consular al Romaniei, dar reglemenetează şi situaţiile referitoare la repatrierea în caz de deces, în contextul pandemiei, dar şi al riscurilor la care sunt expuşi reprezentanţii MAE din străinătate.

Iniţiatoarele proiectului de modificare a Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României argumentează că, deşi reglementată prin lege organică, Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe nu este organizată şi nu functionează în prezent pentru realizarea scopurilor avute in vedere. Mai mult, Hotărârea de Guvern nr. 99 din 7 februarie 2002 care prevedea organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice a fost abrogată prin art. 12 lit. (b) din Hotărârea de Guvern nr. 880 din 28 iulie 2005 care a reglementat organizarea şi funcţionarea unei alte instituţii publice subordonate Ministerului Afacerilor Externe, respectiv a Institutului Diplomatic Român.

Citește și: Atenționare de ultimă oră! Cum a fost răsturnată declarația lui Raed Arafat

Scântei şi Gorghiu susţin că o institute publică precum Academia Diplomatică, reglementata prin Legea nr. 269/2003, nu putea fi desfiinţată sau transformată într-o altă formă de organizare (institut) printr-o hotărâre de Guvern, ci printr-un act normativ cu putere de lege.

Textul normativ propus stabileste totodată şi denumirea Academiei, care ar urma să se numească Academia Diplomatică “Ambasador Mihnea Constantinescu", ”nume cu o rezonanţă deosebită pentru diplomaţia română, dar şi la nivel internaţional”.

Citește și: Blat PSD-PNL? Fina unui baron social-democrat, readusă de Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății

”Ambasadorul român Mihnea Constantinescu, decedat la 18 noiembrie 2018, este azi, pentru diplomaţii români în funcţie, un reper de profesionalism, de altitudine intelectuală şi de trăire autentică patriotică, şi poate fi un model al diplomatului român pentru tinerii care vor deveni membri ai Corpului Diplomatic şi Consular al Romaniei”, susţin iniţiatoarele.

Conform proiectului, ”Academia Diplomatică "Ambasador Mihnea Constantinescu" este o instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcjioneaza în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi are ca scop principal pregătirea iniţială şi formarea profesională continuă în domeniul diplomaţiei a membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, a altor categorii de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a experţilor detaşaţi în cadrul misiunilor şi operaţiunilor internaţionale, precum şi a alter categorii de personal cu activitate în domenii de interes pentru relaţiile diplomatice ale României.

Citește și: Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa

Preşedintele Academiei Diplomatice “Ambasador Mihnea Constantinescu" este, de drept, ministrul afacerilor externe, iar conducerea executivă a Academiei se numeşte din rândul membrilor Corpului Diplomatic şi Consular al României prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice “Ambasador Mihnea Constantinescu" sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, care trebuie adoptată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Citește și: Ieșire dura a lui Cozmin Gușă la adresa lui Ludovic Orban: ‘Stai în fotoliul puterii tocmai pentru c-ai păcălit viața și școala’

De asemenea, Scântei şi Gorghiu mai propun ca organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare, inclusiv criteriile pentru acordarea gradelor diplomatice sau consulare la admiterea in Corpul diplomatic şi consular al Romaniei, precum şi pentru promovarea in grad diplomatic sau consular, să fie stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe

Un alt articol, care în prezent prevede că ”Persoanelor admise prin concurs în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi absolvenţilor Academiei Diplomatice li se acordă grade diplomatice sau consulare în funcţie de vechimea avută în domenii de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, echivalentă cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare”, va fi modificat, referirea la Academia Diplomatică fiind eliminată. Astfel, forma acestui articol va fi: ”Persoanelor admise prin concurs in Corpul diplomatic şi consular al Romaniei li se acorda grade diplomatice sau consulare in funcşie de vechimea avuta in domenii de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, echivalenta cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare.

Citește și: Atenționare de ultimă oră! Cum a fost răsturnată declarația lui Raed Arafat

Şi articolul referitor la condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să fie membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, una dintre condiţii fiind absolvirea Academiei Diplomatice sau promovarea concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe.

În varianta propusă de cele două senatoare liberale, alineatul prevede: ”A promovat concursul de admitere in Corpul diplomatic şi consular al Romaniei; organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere in Ministerul Afacerilor Externe.

Citește și: Blat PSD-PNL? Fina unui baron social-democrat, readusă de Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății

Un alt articol modificat este cel referitor la numirea in funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, în mod exceptional, a unor personalităţi ale vietii publice care indeplinesc conditiile pentru admiterea in randul membrilor Corpului diplomatic şi consular al Romaniei cu exceptia conditiei de concurs, aceasta fiind, din punct de vedere al iniţiatoarelor, o clarificare.

Un alineat nou introdus prevede şi că Ministerul Afacerilor Externe suportă cheltuielile necesare repatrierii membrilor decedaţi ai Corpului diplomatic şi consular al Romaniei, precum şi a membrilor decedati ai familiilor lor, aflaţi în intreţinere in străinătate in cazul decesului acestora intervenit pe durata misiunii in străinatate sau în alte circumstanţe stabilite prin ordinul ministrului afacerilor externe, argumentul Iuliei Scântei şi al Alinei Gorghiu fiind ”evolutia pandemiei Covid-19 si riscurile la care sunt supuşi membrii Corpului diplomatic si consular aflaţi în străinătate”.

Citește și: Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.