Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procuroarea generală a Ucrainei: 'Chiar pot spune că Putin este principalul criminal de război din secolul XXI'

wikimedia.org
Irina Venediktova Iryna Venediktova

Procuroarea generală a Ucrainei, Irina Venediktova, îşi consacră eforturile pentru stabilirea probelor contra crimelor de care Kievul şi Occidentul acuză forţele ruse şi pe preşedintele rus Vladimir Putin, calificat de liderul american Joe Biden drept ''criminal de război'', transmite miercuri AFP.

''Da, putem dovedi asta. Chiar pot spune că (Putin) este principalul criminal de război din secolul XXI'', a spus Venediktova.

În funcţia sa, această femeie în vârstă de 43 de ani recenzează un număr crescut de crime de război presupuse sau care pot fi atribuite forţelor ruse, inclusiv cea de genocid, potrivit Agerpres.ro.

Faptele incriminate sunt surprinse şi pe foile de hârtie printate de procuroare: o maternitate lovită de artileria rusă, un teatru, ars, care adăpostea copii şi care nu mai are ferestre, o stradă bombardată şi acoperită de moloz.

Aceste cazuri sunt exemple din toate dosarele de care se ocupă procuroarea şi în care sunt implicaţi comandanţi şi miniştri ruşi, precum şi Vladimir Putin.

''El (Vladimir Putin) vrea să distrugă Ucraina ca stat'', a spus Venediktova, care a cerut, ca măsură de siguranţă, să nu fie dezvăluit locul exact unde se află la Lvov, oraş situat în vestul Ucrainei, în apropiere de frontiera cu Polonia.

Atrocităţile comise în vâltoarea războiului rămân adesea în afara sferei justiţiei. Anchetele sunt rare şi pot cere ani întregi de eforturi înainte de a fi închise, atunci când este cazul.

Biroul Irinei Venediktova a înregistrat până acum 2.401 ''infracţiuni de agresiune şi crime de război'' şi 1.516 ''crime contra securităţii naţionale'' în prima lună de conflict. Iar 127 de suspecţi sunt ''cercetaţi'' în ceea ce procuroarea numeşte ''afacerea principală'' împotriva guvernului rus şi a forţelor sale armate.

De la începerea invaziei militare ruse în 24 februarie, ea a traversat zonele neocupate în toate sensurile, pentru a strânge probe. Procuroarea a examinat, de asemenea, imagini luate prin satelit asupra imobilelor distruse, interogatorii ale soldaţilor ruşi luaţi prizonieri şi mărturii ale refugiaţilor care au fugit de conflict.

Ucraina nu este membră a Curţii Penale Internaţionale, dar a acceptat jurisdicţia sa în trecut. Procurorul CPI, Karim Khan, a deschis la 3 martie o anchetă privind situaţia din această ţară, după ce a primit undă verde din partea a peste 40 de state.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.