Procuror suspendat din funcţie de CSM

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 03-06-2015

Actualizat: 03-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Superior al Magistraturii informează că procurorul Daniel Timoftei Apostoliceanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost suspendat din funcţie, miercuri, ca urmare a trimiterii în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

"În şedinţa din data de 3 iunie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a lui Daniel Timoftei Apostoliceanu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie. Hotărârea Secţiei pentru procurori a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat al CSM.

El a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Potrivit PÎCCJ, în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2012, după ce a consumat băuturi alcoolice, procurorul Apostoliceanu a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice din municipiul Bucureşti cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,90 gr la mie.

Astfel, în jurul orei 2,45, el a fost oprit în trafic de organele de poliţie rutieră, pe Splaiul Independenţei, direcţia de deplasare a autoturismului fiind dinspre bd. Mihail Kogălniceanu către bd. Eroilor.

Testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că procurorul prezenta o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit Agerpres, dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri