Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii au anunțat ce se întâmplă cu femeia care a bătut doi polițiști, într-un mall din București: Inițial, fusese reținută pentru 24 de ore

www.antena3.ro
femeie copil mall

Femeia care a agresat vineri seara doi poliţişti într-un mall din Sectorul 2 al Capitalei şi a refuzat să se legitimeze, după ce oamenii legii au intervenit în urma unei sesizări că aceasta şi-ar fi lovit copilul minor, a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

"Având în vedere situaţia înregistrată, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal. Faţă de femeia în cauză, Parchetul a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior măsura adoptată fiind cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Au fost puse la dispoziţia unităţii de Parchet imagini surprinse de camerele de supraveghere, precum şi actele procedurale întocmite de poliţişti. A fost notificată Direcţia Generală de Protecţia Copilului Sector 2 cu privire la situaţia înregistrată şi pentru a dispune măsurile din competenţă", se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Citește și: Surpriză de proporții! Ce cântăreți au câștigat cei mai mulți bani în 2017? Fuego egalul lui Smiley

DGPMB a reamintit că pe 26 ianuarie, în jurul orei 20,00, prin apel 112, o persoană a sesizat că o femeie vrea să-şi lovească copilul şi că, la momentul în care a intervenit, aceasta a avut acelaşi comportament violent şi faţă de ea.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică format din doi agenţi. După ce şi-au declinat calitatea, poliţiştii i-au solicitat femeii să se legitimeze. Aceasta a refuzat să prezinte un document de identitate sau să comunice datele de stare civilă pentru a fi posibilă verificarea, scrie news.ro.

Citește și: Fostul sponsor al Simonei Halep, Adidas, reacția după meciul pierdut la Australian Open

"Poliţiştii au solicitat persoanei să-i însoţească la secţia de poliţie pentru identificare, dar aceasta a refuzat, manifestând un comportament violent şi lovindu-l pe unul dintre poliţişti, timp în care îi adresa şi injurii. S-a procedat la imobilizarea persoanei, aceasta continuând comportamentul agresiv şi muşcându-l pe celălalt agent", se mai arată în comunicat.

Aceeaşi sursă a menţionat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 2002, poliţiştii au dreptul şi obligaţia să conducă la sediul Poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.

Citește și: INCREDIBIL! Unde lucra bărbatul care și-a înjunghiat fosta soție într-o grădiniță

Femeia a fost condusă la autospeciala de poliţie, minorul rămânând în grija persoanelor ce o însoţeau.

"La momentul deplasării spre unitatea de poliţie, echipajul a fost urmat de cunoştinţele persoanei în cauză, care au luat în grijă minorul. În scurt timp, a sosit şi bunica maternă a copilului, care l-a preluat din faţa secţiei de poliţie", mai reiese din comunicat.

Citește și: Carla’s Dreams a creat un scandal monstru într-un oraș important din România! Suma uriașă pe care a cerut-o pentru un concert .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.