Poliţiştii argeşeni au efectuat, marţi, trei percheziţii în dosarul de ucidere din culpă deschis în cazul copilului care a murit după o anestezie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile ofiţerilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale au avut loc în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Citește și: Tribunalul București a hotărât ce se întâmplă cu dosarul lui Liviu Dragnea
"Percheziţiile au fost efectuate la sediile a două societăţi comerciale, precum şi la domiciliul medicului care a realizat activitatea de analgosedare a persoanei vătămate. Cu ocazia percheziţiilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente şi înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi un aparat folosit pe parcursul procedurii medicale", se precizează în comunicat.
Poliţiştii au schimbat încadrarea juridică în acest dosar, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, pe data de 12 februarie, după moartea copilului de patru ani care intrase în comă în urma unei anestezii efectuate la o clinică stomatologică.
Citește și: Ultimă oră! Un alt ministru a primit aviz negativ
IPJ Argeş anunţa atunci că au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă şi anchetatorii aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş.
Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz pe 10 februarie, după ce pacientul a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Piteşti, de unde a fost transferat ulterior la o clinică din Bucureşti.
Citește și: Lovitură pentru PSD! CCR întoarce Ordonanța de Urgență a Guvernului Dăncilă .
Comentează