Procurorii americani au cerut comitetului inaugural al președintelui Donald Trump să predea documentele privind donațiile primite, inclusiv cele primite de la cetățeni străini, anchetatorii încercând să afle dacă unii dintre donatori au dat bani în schimbul unor concesii politice.
Procuratura din New York a inițiat o anchetă cu scopul de a analiza suspiciunile privind modul în care a fost finanțată ceremonia de inaugurare.
La această ceremonie a participat și președintele PSD, Liviu Dragnea. De altfel, în presă s-a scris despre faptul că în schimbul accesului, Guvernul a oferit avantaje unor apropiați ai lui Donald Trump care se ocupă cu producția de armament.
De altfel, Liviu Dragnea a anunțat că știe despre acest dosar, chiar de pe scena Consiliului Național al PSD.
"Călin. Ştii că ne-a mai făcut nişte dosare. Aş meu, vizita din America de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheselu (n.r.: procuror DNA) să meargă în continuare, dar îi spun unde ajunge: la un ambasador şi să văd dacă îl ţin genunchii că dacă nu are o mare problemă", a spus Liviu Dragnea.
Comentează