DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Procurorii din Suceava au descâlcit iţele evaziunii de 800 de mii de lei: De necrezut cine stă în spatele ilegalităţilor

bugetul.ro
bani catuse

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, fals privind identitatea, fals intelectual şi fals în documente oficiale într-un caz privind producerea unei evaziuni de 814.000 de lei, se arată într-un comunicat al Parchetului, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, au constatat că un bărbat din vestul ţării, care a folosit acte de identitate false ale unui cetăţean maghiar, a reuşit să deschidă o firmă în Suceava prin intermediul căreia a furnizat documente contabile false pentru prejudicierea bugetului de stat.

Citește și: EXCLUSIV Omul lui Băsescu reacționează, după ce Klaus Iohannis i-a refuzat propunerea: ‘Nu renunțăm’

Bărbatul a falsificat un paşaport şi două cărţi de identitate pe numele unui cetăţean maghiar, aplicând pe aceste acte fotografia sa, iar în data de 7 noiembrie 2014 a ajuns în municipiul Suceava unde a efectuat demersuri pentru înfiinţarea societăţii comerciale în care să aibă calitatea de asociat unic şi administrator.

Folosind identitatea cetăţeanului maghiar, acesta a completat cu numele cetăţeanului maghiar toate înscrisurile necesare înfiinţării societăţii, pe care le-a folosit la un cabinet de avocat care i-a acordat consultanţă, la biroul unui notar public, la Oficiul Registrului Comerţului Suceava şi la unităţi bancare din judeţul Suceava, unde pe numele societăţii a deschis conturi.

Totodată, a încheiat şi prelungit, sub aceeaşi identitate, contracte de comodat pentru sediul societăţii comerciale, în municipiul Suceava, sediu cu caracter fictiv, nefiind desfăşurate la acest sediu niciun fel de activităţi comerciale.

Citește și: ANAF face anunțul mult așteptat! Datoriile românilor vor fi șterse

În cursul anilor 2014 şi 2015, pentru a obţine venituri, a emis în fals 16 facturi fiscale către o societate de pe raza judeţului Suceava prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obţinerii de către societatea suceveană de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obţinerea acestora, iar firma suceveană a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale fictive, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 687.718 lei, constând în impozit pe profit şi TVA.

Acelaşi fals cetăţean maghiar a emis alte două facturi false către o altă societate suceveană, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 126.480 lei, constând în TVA.

Pentru a crea impresia că tranzacţiile efectuate sunt reale, contravaloarea acestor facturi a fost achitată de către beneficiarii facturilor prin virament bancar, însă sumele au fost retrase de către falsul maghiar, de fiecare dată, în ziua efectuării plăţii şi nu au fost folosite pentru o eventuală activitate economică a firmei sale.

Citește și: Lovitură pentru șeful Aeroportului Otopeni! Ministrul Transporturilor i-a dat lovitura de grație

Potrivit procurorilor, în toată activitatea prezentată anterior, acesta a folosit permanent identitatea cetăţeanului maghiar, cu care a figurat în calitate de administrator al societăţii sale, identitatea sa reală fiind descoperită de către organele de urmărire penală în cadrul prezentei cauze.

Prejudiciul total în acest caz este de 814.198 lei, fiind dispuse măsuri asigurătorii prin sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 260.000 de lei.

Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.