Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe primarul comunei Arieşeni într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

Digi24.ro
DNA - Directia Nationala Anticoruptie

Primarul comunei Arieşeni, din judeţul Alba, Vasile Marin Jurj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, Agerpres, edilul este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual în formă continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei două persoane, precum şi o societate comercială, pentru complicitate la săvârşirea aceloraşi infracţiuni. "În perioada 2009-2014, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile (Campus învăţământ profesional şi tehnic), inculpatul Jurj Vasile Marin, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a folosit în relaţia cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) mai multe documente false, inexacte şi incomplete având ca rezultat avizarea de către reprezentanţii instituţiei amintite anterior a cererilor de rambursare, cu consecinţa aprobării la plată a sumelor solicitate, în cuantum total de 383.855 lei", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, MDRAP s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 348.891 de lei, din care 263.399 de lei fonduri europene, 40.242 de lei fonduri de la bugetul de stat şi 74.249 reprezentând TVA. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Alba.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.