Procurorul Emilian Eva rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia acestuia la hotărârea anterioară de menţinere în arest preventiv a procurorului ce a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, şi fals în declaraţii.
Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai-iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligenţele profesionale "ca să fie bine pentru toată lumea", în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
"Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanţă clasarea unei cauze penale, respectiv renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluţia a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian", se arată în comunicat.
După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 - ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.
De asemenea, în perioada ianuarie - februarie 2015, beneficiind de ajutorul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, procurorul a obţinut de la Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, un certificat de export definitiv şi a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii aflate pe teritoriul acestui stat, una dintre aceste picturi fiind pretinsă şi primită cu titlu de mită.
Procurorii DNA mai arată că, în intervalul august 2014 - iunie 2015, Emilian Eva a achiziţionat, în vederea revânzării, şi a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacţiilor intermediate unui număr de peste 200 de picturi, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ, informează Agerpres.
Procurorul Emilian Eva rămâne în arest
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

597
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
597

891
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
891

1.841
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.841

2.472
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.472

7.289
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.289

3.636
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.636

4.414
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.414

1.155
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.155

2.587
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.587

3.565
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.565

12.479
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.479

1.212
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.212

4.438
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.438
















Comentează