Producătorul francez de componente auto Faurecia a raportat marţi un declin de peste 10% al vânzărilor trimestriale, deoarece clienţii săi au redus producţia din cauza deficitului global de semiconductori, transmite Reuters, citat de agerpres.
În trimestrul trei din 2021, vânzările Faurecia s-au situat la 3,43 miliarde de euro (3,99 miliarde de dolari), comparativ cu 3,82 miliarde de euro în perioada similară din 2020.
"Condiţiile de pe piaţă s-au menţinut dificile în ultimul trimestru, fiind afectate de perturbările din lanţurile de aprovizionare, în special în domeniul semiconductorilor", a afirmat directorul general Patrick Koller.
Totuşi, Faurecia susţine că a depăşit nivelul producţiei la nivel global, citând estimările furnizorului de informaţii financiare IHS Markit, care a informat că se aşteaptă la o producţie mondială de automobile de 72 milioane de unităţi în acest an, faţă de 76,8 milioane unităţi cât estima anterior, precizând că de vină pentru această reducere este impactului peste aşteptări al crizei semiconductorilor.
Unii din cei mari clienţi ai Faurecia - Renault, Volkswagen şi Stellantis - şi-au redus ţintele de producţie din cauza deficitului global de semiconductori, ceea ce a încetinit cererea pentru componente auto.
Faurecia a reconfirmat obiectivele financiare pentru 2021.
"Obiectivele financiare ale Faurecia pentru 2021 se bazau în mod explicit pe ipoteza că 76,6 milioane de vehicule vor fi produse în acest an", a informat recent compania franceză, într-un comunicat de presă.
Conform noilor presupuneri referitoare la o producţie mondială de automobile de 72 milioane de unităţi, Faurecia estimează că va realiza vânzări anuale de 15,5 miliarde de euro, faţă de obiectivul anterior de 16,5 miliarde de euro.
De asemenea, grupul francez care luna trecută a câştigat o bătălie pentru preluarea firmei germane Hella, care produce dispozitive de iluminat pentru autovehicule, a estimat că marja sa operaţională pentru 2021 va varia între 6% şi 6,2%, faţă de o estimare anterioară de 7%. Faurecia şi-a revizuit şi obiectivul referitor la fluxul net de lichidităţi până la aproximativ 500 de milioane de euro.
Faurecia deţine cinci fabrici în România: la Tălmaciu (Scaune Auto), Craiova (Sisteme de Control a Emisiilor), Mioveni (Sisteme de Interior), Râmnicu Vâlcea (Scaune Auto) şi Căţeasca, judeţul Argeş (Sisteme de Interior). La rândul său, firma germană Hella este şi ea prezentă pe piaţa din România, unde are trei centre de proiectare şi dezvoltare, un centru administrativ şi trei unităţi de producţie în Timişoara, Arad, Lugoj şi Craiova.
Producătorul francez de componente auto Faurecia a raportat un declin de peste 10% din cauza deficitului de semiconductori
Explorează subiectul
Articole Similare

66
Ilie Bolojan anunță că România cumpără un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
66

7
Doi primari vor să comaseze comunele lor. Lipsa finanțării i-a împins spre această decizie și vor organizarea unui referendum
7

313
România mizează pe independența energetică până în 2028: facturi sub media UE și sfârșitul importurilor, anunță ministrul Ivan
313

16
Compania sârbă NIS solicită o nouă derogare de la sancţiuni pentru a continua importurile de ţiţei
16

1.963
Ministrul Finanțelor, reacție după ce Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
1.963

45
Stellantis readuce vehicule diesel în Europa, pe fondul reculului vehiculelor electrice
45

34
Şeful operatorului portuar DP World. cu sediul în Dubai, înlocuit după ce Departamentul american al Justiţiei a dezvăluit schimburi de e-mailuri cu conţinut sexual explicit cu Epstein
34

5.061
Tranzacția anului: Unul dintre cei mai mari proprietari de malluri din România scoate la vânzare șase parcuri de retail
5.061

22
Şeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat pentru încă cinci ani la conducerea gigantului rus al gazelor
22

19
Microsoft şi Ericsson lansează o alianţă globală pentru consolidarea încrederii digitale
19

4.610
Val de inchideri în sistemul bancar: peste 120 de sucursale dispar – Ce a dus la această decizie
4.610

3.346
Breaking | România scapă de retrogradare - Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
3.346

1.725
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.725

















Comentează