Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producătorul rus de automobile GAZ a intentat un al treilea proces împotriva Volkswagen

Das Auto
volkswagen

Producătorul rus de automobile GAZ a intentat un al treilea proces împotriva Volkswagen.

Producătorul rus de automobile GAZ a intentat un proces în valoare de 15,6 miliarde de ruble (200,5 milioane de dolari) împotriva Volkswagen, arată înregistrările instanţei, adăugându-se altor două acţiuni în justiţie intentate la începutul acestui an, transmite Reuters.

Procesul, despre care nu au fost publicate detalii, a fost depus vineri, la Curtea Regională de Arbitraj Nijni Novgorod.

GAZ nu a răspuns imediat solicitării de comentarii a Reuters. Volkswagen a refuzat să comenteze, informează News.ro.

La începutul acestui an, GAZ a intentat două procese împotriva producătorului german de automobile, solicitând pierderi şi daune în valoare totală de aproximativ 545 de milioane de dolari, declarând că măsurile VW de a părăsi piaţa rusă i-au pus interesele în pericol.

Iniţial, GAZ a convins o instanţă să îngheţe activele Volkswagen în Rusia, în aşteptarea procedurilor judiciare, o decizie pe care instanţa a anulat-o în aprilie.

Volkswagen se pregăteşte să-şi vândă activele ruseşti, inclusiv fabrica sa emblematică din oraşul Kaluga, care are o capacitate anuală de producţie de 225.000 de vehicule, dar nu a fost luată nicio decizie şi este aşteaptată aprobarea guvernului rus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.