Printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Cluj, un profesor universitar doctor în cadrul Facultăţii de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea specială de la persoana condamnată a unor sume de bani în lei şi în euro, precum şi confiscarea extinsă a peste 10.000 de euro.
În fapt, la data de 2 septembrie 2017, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj l-au prins în flagrant pe profesorul universitar, în timp ce primea diferite sume de bani de la mai mulţi studenţi, în scopul facilitării promovării unor examene restante la materia "Mecanisme I şi II".
Ulterior, în vederea administrării probatoriului, au fost efectuate două percheziţii la domiciliul şi în biroul profesorului. Astfel, în biroul acestuia a fost găsită suma de 2.000 de euro, în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.
Persoana în cauză a fost, iniţial, reţinută pentru 24 de ore iar, ulterior, instanţa a dispus să fie cercetată sub măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
Cercetările în dosarul penal au fost efectuate de ofiţerii D.G.A., în baza ordonanţelor de delegare dispuse de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Profesor universitar, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

176
SURSE Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
176

15
Muncă 'la negru' taxată dur: Amendă de 160.000 de lei pentru patru angajați fără forme legale
15

599
Mascații din Galați au descins la Grădina Zoologică: Angajați săltați pentru delapidare și fals intelectual
599

1.506
DNA a prins doi șefi din ANAF - Șpagă pentru a ajuta firme cu probleme
1.506

3.066
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
3.066

40
FACIAS dă în judecată Casa de Pensii, pentru suspendarea indexării pensiilor
40

5.528
Bărbat audiat în cazul dispariției fetițelor din Mureș. Ce au constatat oamenii legii
5.528

48
Garda de Mediu, în acțiune: firmă amendată pentru exploatări neautorizate pe malurile râului Someşul Mare
48

3.934
Incident șocant în Bistrița-Năsăud: o adolescentă a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un autocar aflat în mers
3.934

4.539
Călin Georgescu este fără venituri salariale din 2024, are contractul suspendat. „Dumnezeu ne ține pe toți” spunea el întrebat ce surse de venit are
4.539

25
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
25

3.868
FOTO Alertă în Mehedinți! După euro falși de la Suceava, pe piață au apărut și bancnote de 100 de lei contrafăcute. Minori folosiți pentru plasarea banilor
3.868

5.743
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.743
















Comentează