Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Profesorii AMENINȚĂ că vor AMÂNA debutul anului școlar: Se pregătesc de GREVĂ, dacă nu li se dau banii restanți

botosaninecenzurat.ro
proteste profesori

Preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr, vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), a declarat că, în discuţiile avute, marţi, la Palatul Victoria, cu vicepremierul Marcel Ciolacu, o serie de membri ai Cabinetului şi, spre final, cu premierul Mihai Tudose, a solicitat să se găsească fondurile necesare acordării drepturilor salariale, provenite din sentinţele definitive şi executorii, cuvenite celor din Educaţie.

Hadăr a adăugat că, în cazul în care banii nu vor fi alocaţi, sindicatele din domeniu iau în calcul declanşarea "unor conflicte" pe care nu şi le doresc, scrie agerpres.ro.

Citește și: Știați? Cât câștigă un model de videochat în România, la un program normal de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână

"Cel mai important lucru pe care l-am prezentat aici a fost solicitarea noastră legată de faptul că trebuie să se găsească fondurile necesare acordării drepturilor salariale provenite din sentinţele definitive şi executorii. În legile actuale scrie clar că anul acesta trebuie să primim o tranşă consistentă. Domnul prim-ministru ne-a spus că încă nu a făcut rost de toţi banii, la rectificarea a doua bugetară, din toamnă, este posibil să primim o parte din banii aceştia. A spus că trebuie să manifestăm un optimism, dar unul moderat. Drept pentru care, evident că noi ne-am declarat nemulţumiţi, a rămas să discutăm acest aspect lunea viitoare, pentru că e o problemă specifică Educaţiei. Evident că, noi, dacă nu vom primi aceste fonduri cuvenite, putem să declanşăm şi o serie de conflicte pe care nu ni le dorim", a afirmat Anton Hadăr, la plecarea de la Palatul Victoria.

Citește și: O fostă vedetă a Antenei 1 face declarații șocante! Ce job ar fi dispusă să încerce

Întrebat despre ce sume ar fi vorba în cazul profesorilor, acesta a spus că sumele sunt mari, depăşesc un miliard de lei, "1,2 - 1,5 miliarde".

"Noi am dat în judecată Guvernul României, precum ştiţi pentru Legea 221, neaplicată, şi s-a ajuns în zona ultimei tranşe consistente. Este termen de soluţionare anul acesta şi, dacă nu se aplică sentinţa definitivă şi executorie, putem ajunge la blocări de conturi şi nu cred că îşi doreşte nimeni aşa ceva", a declarat Hadăr.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba! Care va fi soarta pensiilor speciale

Preşedintele Federaţiei Alma Mater a adăugat că i-a sugerat prim-ministrului să iasă public şi să spună ce înseamnă noul Cod fiscal. "Până acum mai nimeni nu ştie în ce constă acesta, pentru a vedea ce înseamnă creşterea de 25% din ianuarie 2018. Să ştie românul, să ştie şi bugetarul şi nebugetarul cam câţi bani îi vor rămâne în buzunar, ce înseamnă efortul pe care trebuie să îl depună statul, dar şi firmele private. Aici, domnul prim-ministru a fost receptiv şi a spus că vor ieşi cât se poate de repede pentru a intra în detalii legate de noul Cod fiscal", a precizat Hadăr.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat a fost cel legat de bursele doctorale.

Citește și: EXCLUSIV! Premierul Tudose plănuiește debarcarea unui ministru important – ce s-a întâmplat

"Tinerii noştri din universităţi, din institutele de cercetare ar trebui să fie păstraţi în ţară prin intermediul acestor burse, nu să meargă prin ţări străine şi acolo să fie ademeniţi cu burse date de alte state, atrăgându-i pentru totdeauna şi, practic, pierzându-i drept viitori salariaţi ai României", a arătat Hadăr.

La rândul său, Simion Hăncescu de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), un alt vicepreşedinte al CNMR, a menţionat că o altă problemă ridicată la întâlnirea cu guvernanţii a fost cea legată de pensionare. "În acest moment, situaţia în sistemul de pensii este anacronică. În învăţământ, pensia medie este sub 1.000 de lei. Sunt sectoare unde această pensie depăşeşte multe mii de lei, sunt sectoare unde pensia este mai mare decât salariul brut şi dorim ca în noua lege a pensiilor să se clarifice acest aspect. În opinia noastră, singura soluţie este să se aplice principiul contributivităţii, iar dacă nu, vom cere şi noi pensii speciale", a declarat liderul FSLI.

Citește și: Demisie de răsunet de la Antena 3! Ce prezentator a decis să plece

Hăncescu a susţinut, de asemenea, că a fost cerută şi clarificarea problemei legate de plata dobânzilor bazate pe sentinţe judecătoreşti. "De trei ani de zile suntem plimbaţi de la Ministerul de Finanţe la Ministerul Educaţiei pentru că nu se ştie cine trebuie să le plătească. Vrem să lămurim acest aspect luni, pentru că, în caz contrar, se va trece la executări silite", a mai spus el.

Citește și: Inedit! Cu ce sponsor s-a ales echipa lui Hagi .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.