Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prognoza METEO: Vreme extrem de schimbătoare

vremea

În această perioadă, vremea urmează să se încălzească, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată.

ÎN ŢARĂ

Cerul, mai mult senin în regiunile sudice, va avea înnorări temporare în regiunile nordice şi centrale, unde local, mai ales după-amiaza şi noaptea, se vor semnala averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină, conform Mediafax.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul teritoriului şi 32 de grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 21 de grade.

Acuzații fără PRECEDENT: UE 'umilește' Turcia. Poporul turc este traumatizat

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine frumoasă şi va continua să se încălzească uşor, devenind normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Calcule interne la PSD: cum se va obține premierul de la Cotroceni

ALERTĂ pe Aeroportul John Kennedy din SUA. A fost evacuat de urgență, posibile focuri de armă / FOTO

MARŢI

ÎN ŢARĂ

În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi înnorări temporare şi, local, averse şi descărcări electrice. Punctiform cantităţile de apă pot fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor situa între 20 de grade în estul Transilvaniei şi 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 21 de grade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.