Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Program de recrutare la Combinatul Siderurgic Galați - Vor fi angajați peste 200 de muncitori prin intermediul Școlii de Ucenici

boursier.com
otelarie

Combinatul Siderurgic Galați, ArcelorMittal, va angaja, în acest an, peste 200 de muncitori, prin intermediul Școlii de Ucenici, care a ajuns la cea de-a șasea ediție, a anunțat luni compania potrivit mediafax.

Programul de Ucenicie din acest an a fost regândit, fiind structurat pe trei campanii de recrutare, în lunile aprilie, august și noiembrie.

„Vom recruta, practic, continuu. Ne pregătim, astfel, pentru proiectele de dezvoltare din perioada următoare”, a declarat Bogdan Grecu, directorul general al Combinatului.

Mulți dintre ucenicii primei serii din 2019 au fost recrutați în urma evenimentului „ReDescoperă Combinatul”, prin care cei interesați au vizitat, recent, echipamente - cheie și au discutat cu siderurgiști.

În pregătire este și „Săptămâna Porților Deschise pentru Educație”, când elevii liceelor tehnice se pot familiariza cu industria oțelului și cu oferta de ucenicie.

Compania și-a întărit parteneriatele cu Liceele „Paul Dimo” (Galați) și „Costache Conachi” (Pechea), cu școli profesionale locale, precum și partenerul tradițional Agenția Județeană petru Ocuparea Forței de Muncă.

Școala de Ucenici a Combinatului a pregătit, până acum, circa 500 de muncitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.