Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027 a fost aprobat de guvern. Documentul urmează a fi negociat cu Comisia Europeană

gov.ro
Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, cu un buget de total de peste 87,7 milioane de euro. Programul va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptările la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei. Documentul urmează a fi negociat cu Comisia Europeană, conform news.ro.

”Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost aprobată şi semnarea, de către România, a Programului Interreg IPA România-Serbia 2021-2027 şi a scrisorii de angajament, în vederea transmiterii spre negociere către Comisia Europeană. De asemenea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a fost mandatat să realizeze eventualele modificări solicitate în urma procesului de negociere cu Comisia Europeană”, a transmis, miercuri, Ministerul Dezvoltării.

Instituţia precizează şi că Guvernul a aprobat şi lista instituţiilor române care vor face parte din Comitetul de Monitorizare al viitorului Program, astfel încât, imediat după aprobarea programului de către Comisia Europeană, Comitetul de Monitorizare să poată aproba documentele necesare lansării primului apel pentru propuneri de proiecte.

”Astfel, în perioada 2021-2027, România este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, ce va avea un buget total de 87.725.681 euro şi care va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptările la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei. Finanţarea pentru aceste priorităţi va fi de 85% din Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA III), 13% va fi cofinanţarea naţională, asigurată de către statul român, iar contribuţia proprie va fi de 2% pentru beneficiarii români. Beneficiarii sârbi vor asigura cofinanţarea de 15% integral din contribuţia proprie”, a mai transmis ministerul.

Potrivit instituţiei, în aria eligibilă a acestui program sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski şi Podunavski).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.