Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Programul Prima Casă a fost modificat de la 1 octombrie

blocuri locuinte

Cei care au achizitionat sau au construit locuinte prin programul "Prima Casa" pot cumpara o noua casa mai mare si mai scumpa, garantata tot de stat, daca vând înainte proprietatea detinuta sau lichideaza creditul garantat de stat, modificarile legislative intrând în vigoare de joi, 1 octombrie.

Programul guvernamental a fost modificat prin ordinul nr.1119/2015, emis de Ministerul Finantelor Publice, publicat în Monitorul Oficial pe 28 septembrie.

Astfel, cei care au deja o locuinta achizitionata prin program o pot înlocui cu una cu suprafața utila mai mare sau cu o valoare mai mare, cu condiția sa vânda locuinta initiala si creditul acordat în cadrul programului sa fie lichidat, ambele operatiuni efectuate cel mai târziu pâna la data încheierii contractului de vânzare-cumparare a noii locuințe, se arata într-un comunicat al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Mediafax.

Totodata, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului.

Sumele eliberate în urma rambursarilor creditelor acordate în cadrul programului la scadența sau anticipat, precum și ca urmare a lichidarii creditelor acordate inițial pentru a achiziționa/construi o noua locuința în cadrul programului vor reîntregi plafonul total al garan?iilor, acesta fiind utilizat de banci pentru acordarea de noi garanții.

Perioada de executare a garantiilor si a perioadei în care beneficiarii vor putea plati ratele restante a fost majorata.

Astfel, plata garanției acordate în cadrul programului se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plata, nu în maximum 90 de zile de restanța.

Ordinul prevede detalierea modalitatii în care finantatorii pot renunța la cererile de plata, precum si a posibilitatii repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, dupa ce plata garanției a fost efectuata.

Retragerea cererii de plata se poate efectua pâna în penultima zi de efectuare a plații valorii de executare a garanției de catre Ministerul Finațelor Publice, beneficiarul putând recurge o singura data la aceasta facilitate.

De asemenea, actul normativ reglementeaza situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțarii garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedeaza dreptul de proprietate dobândit prin achizitionarea/construirea unei locuinte în cadrul programului, ca urmare a adoptarii regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimoniala.

FNGCIMM a acordat în primele sase luni peste 15.600 de garantii pentru programul Prima Casa, cu 40% mai multe decât în prima jumatate a anului trecut, ajungând la 1,3 miliarde de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.