Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiect de investiţii pentru amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată de pe drumurile din ţară, aprobat de Guvern

clubferoviar.ro
trecere tren bariera

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, derularea unui proiect de investiţii pentru amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată de pe drumurile din ţară, valoarea totală a acestuia fiind de peste 35 de milioane de lei, fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, potrivit Agerpres.

Citește și: Șeful DIICOT a făcut declarații:’Nu putem neglija nicio versiune din anchetă. Ne dorim din tot sufletul să le găsim încă în viață’

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a explicat că miercuri a fost adoptată o hotărâre referitoare la aprobarea notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea acestui proiect, care are în vedere măsuri de îmbunătăţire a siguranţei traficului prin amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Citește și: EXCLUSIV Reclamă halucinantă: ‘Monstrul din Caracal ne-a omorât prețurile’

"Acest proiect prevede achiziţionarea de echipamente şi amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată din România, cu scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi reducerea accidentelor rutiere grave. Concret, la toate cele 246 de treceri la nivel cu calea ferată vor fi instalaţi stâlpi de iluminat, separatoare de trafic cu elemente reflectorizante, stâlpi de delimitare a sensurilor de circulaţie, simboluri performante şi benzi rezonatoare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 35,321 milioane de lei, iar durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni", a precizat Nelu Barbu.

Citește și: Anunț de ultimă oră de la BNR! S-a decis azi: Apare o nouă bancnotă în România!

Acesta a adăugat că finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi din sursele proprii ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.