DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiect în Parcul Natural Apuseni de atragere a tinerilor pentru protejarea mediului natural

blugul travel minit.ro
muntii apuseni

Şcolarii sunt cei mai implicaţi în activităţile de pe teritoriul ariei protejate Parcul Natural Apuseni, derulate pentru a pune în valoare mediul lor natural şi rezervaţiile din comunităţile în care trăiesc, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Administraţiei Parcului Natural Apuseni, Alin Moş.

"Tinerii trebuie atraşi din ce în ce mai mult spre ceea ce, de fapt, este interesul lor, spre viitorul lor în această zonă. Le-am oferit informaţiile care să-i ajute să înţeleagă şi să aprecieze mediul în care trăiesc, dar şi ocazia să fie mai implicaţi pe viitor. La capitolul implicare, pot să spun că până acum nu avem ce să le reproşăm, tinerii au fost cei mai implicaţi în ultimii ani, în toate activităţile pe teritoriul Parcului. Şi nu doar că sunt implicaţi, ci în momentul de faţă există din partea lor mai multă cerere de a face ceva decât este capacitatea noastră administrativă şi a altor instituţii de a face la nivelul la care copiii cer. Adică nu sunt resurse, pe cât am avea nevoie. De aceea noi suntem în căutare continuă de resurse de toate felurile, şi financiare, şi materiale, şi umane", a declarat Alin Moş.

Acesta a precizat că Administraţia Parcului derulează, timp de trei ani, din 2019, un proiect amplu, cu fonduri europene, pentru tot ce înseamnă management participativ în acest Parc, întins pe trei judeţe (Bihor, Cluj, Alba).

Citește și: Apelurile din dosarul Udrea-Băsescu puse în STAND BY de pandemie...

De curând, s-a încheiat o etapă de conştientizare publică, cu focusare pe tânăra generaţie, derulată de altfel de mai mulţi ani. Nu mai puţin de 30 de şcoli primare şi gimnaziale, respectiv 900 de elevi şi 60 de cadre didactice din cele trei judeţe au beneficiat, în ultimul an, de informaţii despre valorile ariilor naturale protejate din comunităţile lor, cuprinse în Parcul Natural Apuseni.

În cadrul acestor sesiuni au avut loc discuţii şi prezentări despre valorile Parcului Natural Apuseni şi ale siturilor Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni, ROSPA0081 Munţii Apuseni - Vlădeasa şi ROSCI00016 Buteasa, fiind distribuite materialele promoţionale şi informative - şi anume: 1.020 ghiduri educative despre valorile ariilor naturale protejate din Apuseni, 900 orare şcolare, 900 tricouri personalizate pentru elevi, 900 ghiozdane personalizate, 900 diplome de participare, 900 pixuri personalizate.

 



Potrivit directorului Alin Moş, ariile naturale protejate din Parcul Natural Apuseni, un areal de peste 96.000 de hectare, pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Cluj şi Alba, cu 55 de rezervaţii şi monumente ale naturii, sunt cuprinse într-un proiect imens, derulat cu fonduri europene de 22,51 milioane de lei, prin POIM, timp de trei ani între decembrie 2019 până în decembrie 2022.

"Prin acest proiect se elaborează o serie întreagă de studii despre biodiversitate, specii, habitate, dar şi cu privire la presiunile, ameninţările acestora şi activităţile umane în zona parcului. În finalul acestor studii, vor fi elaborate un plan de management, strategie de vizitare, strategie de comunicare, un nou regulament, noi seturi de măsuri de protecţie şi conservare pentru specii şi habitate. Iar ceea ce este mai important, toate comunităţile din zona parcului şi toţi factorii interesaţi vor fi informaţi privind tot ce s-a realizat în cadrul proiectului şi toate documentele ce vor fi adoptate. Planul de management şi regulamentul vor parcurge etape de consultare publică şi dezbateri, pentru ca toţi cei implicaţi să aibă ocazia de a-şi spune punctele de vedere", a mai precizat Alin Moş.

 

Proiectul "Elaborarea instrumentelor pentru managementul adaptativ al capitalului natural din ariile protejate Parcul Natural Apuseni, ROSCI0002 Apuseni, ROSPA0081 Munţii Apuseni - Vlădeasa şi ROSCI0016 Buteasa", cod SMIS2014+ 122643, cofinanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, are o valoare totală de 22.512.776,71 lei, echivalentă cu 100 % din valoarea totală eligibilă aprobată, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR de 19.135.860,20 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 3.376.916,51 lei, fiind implementat de către RNP Romsilva - Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. în calitate de beneficiar.

Obiectivul general al proiectului este menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a speciilor şi habitatelor din Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0016 Buteasa, ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa precum şi din cele 55 de rezervaţii şi monumente ale naturii cu care se suprapun, în cadrul unui proces participativ ce vizează elaborarea planului de management şi informarea/conştientizarea factorilor interesaţi cu privire la beneficiile conservării acestora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.