DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PROIECT OUG: Interceptările vor putea fi făcute şi dacă urmărirea penală este dispusă in rem

ponta
000 de euro. Ministerul Justiţiei (MJ) a lansat în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei, proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative. Fost membru CSM desfiinţează temerile lui Traian Băsescu: "E o confuzie intenţionat aruncată pe piaţă" Una dintre modificările aduse de acest proiect de OUG se referă la articolul 138 din Codul de procedură penală, în care ar urma să fie introdus un nou alineat, respectiv acela că "metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi în cazul în care urmărirea penală este începută potrivit art. 305 alin. (1)". Articolul 305 face referire, în alineatul 1, la începerea urmăriririi penale in rem: "Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă". Pe de altă parte, acelaşi proiect dă competenţă Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru o serie de infracţiuni şi indiferent de calitatea persoanei, "dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500 000 euro". Infracţiunile vizate de această prevedere sunt furtul, tâlhăria, pirateria, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile şi delapidarea, la majoritatea acestora fiind de competenţa DIICOT şi tentativa, tot cu condiţia trecerii "pragului" de jumătate de milion de euro al prejudiciului. Proiectul de OUG vizează şi problema legii penale mai favorabile. Astfel, după articolul 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se introduce un nou articol, ce face referire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei: "În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei - n.r.), se stabilesc şi se aplică, pentru fiecare instituţie de drept penal autonomă, dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive". Tot în noul articol se face precizarea că "în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei - n.r.), nu pot fi combinate dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive". Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea Legii 252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probatiuneşi a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, "se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acestora", prevede un alt articol nou din proiectul de OUG. Intrarea în vigoare la 1 februarie a celor două coduri - penal şi de procedură penală - a stârnit un val consistent de reacţii, inclusiv din direcţia Preşedinţiei. Printre reglementările criticate în spaţiul public se numără şi cea legată de interceptări, care, spun unele voci, nu le-ar mai da procurorilor posibilitatea să asculte telefoanele persoanelor asupra cărora ar exista suspiciuni, fără ca acestea din urmă să fie înştiinţate. În acest context, premierul Victor Ponta a anunţat vineri că Guvernul va aproba săptămâna viitoare, miercuri, mici ajustări la Codul de procedură penală care vor clarifica şi problema interceptărilor, pe baza unei centralizări ce va fi prezentată vineri pe site-ul Ministerului Justiţiei, el adăugând că este "o prostie" să spui că noul cod protejează infractorii. Premierul a arătat însă că această clarificare ar permite începerea urmăririi penale "faţă de fapte, şi nu faţă de persoane". Ponta a precizat totodată că, la începutul săptămânii viitoare, în Parlament va fi aprobată o lege de abrogare a articolului 278 din noul Cod penal care poate îngrădi libertatea şi activitatea mass-media. a precizat că această clarificare ar permite începerea urmăririi penale "faţă de fapte, şi nu faţă de persoane". Potrivit premierului, ca în cazul oricărei legi complexe, pot apărea, în practică, interpretări diferite şi inadvertenţe, iar ministrul Justiţiei a discutat în acest sens cu Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în măsura în care aceste inadvertenţe pot afecta în vreun fel sau altul activitatea instanţelor sau a parchetelor, vor fi operate "mici ajustări". "La problema interceptărilor, lucrurile stau în felul următor: mandatele de ascultare pe siguranţă naţională nu s-au modificat în niciun fel, Legea 51/1991 le prevede în continuare. În al doilea rând, în baza codurilor actuale, care intră în vigoare mâine, există şi s-a introdus acea prevedere de a se face interceptările după ce se începe urmărirea penală, adică exact cum a dispus Curtea Constituţională printr-o decizie din 2009. În măsura în care există o propunere pe care eu o consider de natură să rezolve interpretarea diferită, ca să se poată începe urmărirea penală faţă de fapte şi nu faţă de persoane, atunci toate lucrurile se rezolvă (...) Este o interpretare pe care unii specialişti spun că se pot face în continuare interceptări, alţii spun că nu şi atunci, prin textul pe care l-a propus CSM, cred că nu va mai exista nicio diferenţă de interpretare", a spus Ponta. În opinia premierului, noile coduri sunt europene, moderne, mult mai bune decât cele ale lui Ceauşescu din 1968. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a precizat însă că va prezenta un pachet de acte normative, dintre care unele vor fi promovate ca proiect de lege, iar altele ca ordonanţe de urgenţă, decizia aparţinând Guvernului. Întrebat de jurnalişti care este modalitatea prin care Ministerul Justiţiei va lămuri problema ridicată inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, ministrul a răspuns însă că acel articol, respectiv 140, nu este vizat de propunerile formulate de CSM. Întrebat de asemenea dacă Ministerul Justiţiei va formula propuneri în acest sens, el a răspuns că nu la acel articol, deoarece nu este nevoie. "Aşa cum a spus premierul, sunt câteva chestiuni care trebuie corelate, pentru a nu exista interpretări diferite. Din punctul de vedere al unor specialişti, e nevoie de o anumită clarificare. Cei care au lucrat la coduri spun că nu este nevoie şi că, aşa cum a fost redactat ansamblul actului normativ, lucrurile sunt destul de clare şi pot fi făcute şi interceptări", a adăugat Cazanciuc. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat tot vineri, pentru MEDIAFAX, că nu există nicio problemă cu privire la emiterea unei ordonanţe de urgenţă în cazul unor eventuale modificări ale noilor coduri penal şi de procedură penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.