Preşedintele afgan Ashraf Ghani l-a primit luni pe emisarul american Zalmay Khalilzad, care i-a prezentat proiectul acordului de pace negociat de mai multe luni cu talibanii şi care prevede retragerea trupelor americane din cinci baze militare în următoarele 135 de zile, transmite AFP, potrivit Agerpres
'Am convenit că, dacă condiţiile vor fi conforme acordului, vom părăsi în următoarele 135 de zile cinci baze în care suntem prezenţi acum', a declarat emisarul american luni, într-un interviu pentru postul afgan Tolo News, ce va fi difuzat integral în cursul serii.
Zalmay Khalilzad, fost ambasador al SUA în Irak şi în Afganistan, a sosit duminică seara la Kabul, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ghani pentru a-i prezenta rezultatele celei de-a noua runde de negocieri recent încheiate la Doha.
Potrivit unor responsabili guvernamentali, emisarul american i-a 'arătat' preşedintelui un exemplar al proiectului de acord.
'Vom studia documentul, iar discuţiile cu ambasadorul Khalilzad şi echipa sa vor continua', a transmis pe Twitter un consilier al preşedintelui, Waheed Omar.
Până acum, guvernul afgan a fost ţinut la distanţă de negocierile de la Doha, talibanii susţinând că el este doar o marionetă a Washingtonului.
'Eforturile americanilor şi ale celorlalţi parteneri îşi vor arăta roadele când talibanii vor intra în negocieri directe cu guvernul afgan', a arătat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Sediq Sediqqi. Întrebat despre conţinutul proiectului de acord, el a răspuns că 'lucrul cel mai important este ca violenţele talibanilor să înceteze'.
Preşedintele Ghani a desemnat o delegaţie de 15 membri pentru discuţiile 'interafgane' cu talibanii prevăzute să aibă loc în Norvegia în săptămânile următoare.
Proiectul de acord între SUA şi talibanii afgani prevede retragerea trupelor americane din 5 baze (emisar)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50
















Comentează