Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul de lege privind conversia creditelor din valută în lei va fi modificat

teodorovici

Proiectul de lege privind conversia creditelor din valută în lei va fi modificat, în sensul că limita de venit, dar și cea privind valoarea creditului vor fi eliminate, astfel că toți cei care au contractat credite în valută vor putea apela la conversia în lei, dacă îndeplinesc celelalte cerințe prevăzute în proiect, a declarat, vineri, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Acele limite au fost eliminate. În privința discountului, creșterea acestuia nu reprezintă o problemă pentru noi, dar trebuie văzut care este opinia băncilor, pentru că acestea nu vor fi obligate să intre în mecanism. Deci, trebuie să fie interesate să participe la mecanism", a explicat Teodorovici.

El a precizat că băncile vor fi cointeresate să intre în mecanism prin faptul că statul garantează 50% din creditul rămas de plată în urma conversiei, dar și nivelul discountului este important.

Potrivit proiectului de lege, acest discount este de 15% din creditul rămas de plată în urma conversiei, iar reprezentanții clienților cu credite în franci solicită cel puțin 25%.

În privința includerii sub incidența legii și a creditelor de nevoi personale cu ipotecă, folosite în scop locativ, ministrul Finanțelor s-a declarat de acord. Discuția rămâne deschisă, însă, în cazul creditelor externalizate, procedura fiind complicată.

Ministrul Finanțelor a precizat că plafonul garanțiilor acordate de stat rămâne la un miliard de lei, așa cum prevede proiectul inițial, dar se lasă deschisă posibilitatea prelungirii, în cazul în care există solicitări care depășesc această sumă.

Pe de altă parte, Teodorovici a spus că așteaptă de la reprezentanții debitorilor motivarea modificărilor solicitate în întâlnirea de joi, urmând ca acestea să fie analizate și, după caz, incluse în proiectul de lege.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.