DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiectul de modificare a legii privind finanţarea partidelor, lansat în dezbatere publică

AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat, miercuri, în dezbatere publică, proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, proiectul a fost elaborat ca urmare "a existenţei unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului", ce ar putea pune în pericol accesul partidelor politice şi al candidaţilor independenţi la procesul electoral.

"Proiectul de act normativ este întemeiat pe existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, cauzată, pe de o parte, de complexitatea controlului finanţării campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, iar, pe de altă parte, de neclaritatea textelor legale care împiedică rambursarea fondurilor obţinute şi cheltuite legal de către competitorii electorali. AEP consideră că această situaţie pune în pericol, în esenţă, accesul partidelor politice şi al candidaţilor independenţi la procesele electorale, acesta fiind dependent în mod direct de fonduri suficiente pentru desfăşurarea activităţii politice şi electorale", se arată în comunicat.

Reprezentanţii AEP adaugă faptul că remedierea acestei situaţii implică "acţiunea imediată a Guvernului", dat fiind termenul scurt rămas până la data la care Autoritatea are obligaţia de a decide asupra rambursării sau a nerambursării cheltuielilor aferente campaniei electorale din anul 2016. Potrivit sursei citate, una dintre modificările propuse Legii nr. 334/2006 arată că termenul în care partidele politice au obligaţia să restituie candidaţilor sumele rambursate şi/sau sumele necheltuite conform contribuţiilor pe care aceştia le-au depus "să curgă de la data rambursării de către AEP şi nu de la data alegerilor, ţinând cont de faptul că obligaţia partidului politic devine exigibilă numai după intrarea efectivă în posesia sumelor de bani rambursate de AEP". De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune şi modificarea articolului 48, alin. 12 din Legea nr. 334/2006, în sensul că "AEP validează şi rambursează, în limita plafoanelor stabilite de art. 37 şi art. 38 alin. (2), sumele aferente cheltuielilor efectuate în circumscripţiile electorale, precum şi celor efectuate la nivel central, pentru care s-a constatat că respectă destinaţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) şi nu sunt finanţate din alte surse decât cele prevăzute de lege".

Un alt aspect vizat de proiectul de OUG se referă la clarificarea noţiunii de "documente justificative", motivându-se faptul că "neclaritatea" acesteia, dar şi a textului art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/ 2006 prin raportare la art. 48 alin. (11) din aceeaşi lege pot aduce "atingere dreptului competitorilor electorali la rambursarea cheltuielilor electorale efectuate conform legii". Prin acest proiect de lege se propune, totodată, şi extinderea cu 60 de zile a termenului pentru rambursarea de către AEP a sumelor aferente cheltuielilor efectuate pentru campania electorală la alegerile locale din anul 2016, prevăzut de art. 48 alin. (4) din Legea nr. 334/ 2006. Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro, putând fi consultat la secţiunea "Legislaţie electorală - În dezbatere publică". Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro până la data de 26 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.