Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Promisiunile neonorate ale lui Clinton, Bush şi Obama

www.pepoll.com

Cotidianul:

“Americanii îşi doresc de la politica externă ceea ce îşi doresc mai toate naţiunile: securitate înainte de toate, urmată de prosperitate şi, dacă e posibil, senzaţia că ţara promoveaza valori politice şi morale dezirabile. Unii americani se gândesc, de asemenea, că este frumos ca Statele Unite să câştige o mulţime de medalii la Olimpiade şi să aibă un statut de “lider al lumii libere” şi chiar să fie protagonistele unor evenimente simbolice precum trimiterea primului om pe Lună. Însă înainte de toate, americanii îşi doresc să aibă securitate, un confort rezonabil şi să creadă că ţara lor este de partea îngerilor”, scrie pentru Foreign Policy cunoscutul profesor de relaţii internaţionale Stephen M. Walt, adept al şcolii realiste.
“Însă când mă uit la ultimele trei administraţii prezidenţiale şi la campania bizară care se desfăşoară în faţa ochilor noştri acum, ce mă izbeşte este modul în care cei trei preşedinţi post-Război Rece au eşuat în încercarea de a oferi americanilor politica externă pe care au promis-o în campanie. În fiecare caz, candidatul a promis o politică externă mai sensibila, mai reţinută – să îndrăznesc să spun “realistă”? - şi în fiecare caz au dus o politică prea ambiţioasă, nerealistă şi fără succes. Unii au eşuat mai rău ca alţii (vezi George W. Bush), dar nimeni nu a oferit americanilor politica externă promisă sau politica pe care oamenii şi-o doreau.
Să ne gândim la 1992. Candidând împotriva lui George H. W. Bush, ale cărui realizări de politică externă erau impresionante, Bill Clinton le-a spus americanilor “it's the economy, stupid” şi a promis să investească “dividendele păcii” aici, acasă. Însă odată ajuns la Casa Albă, el nu a rezistat cântecului de sirena al hegemoniei liberale. A extins NATO spre est, ceea ce i-a adus Americii mai multe ţări slabe pe care să le apere şi a contribuit puţin la întărirea securităţii SUA, şi a îmbrăţişat o politică duală de containment în Golful Persic, ceea ce a adăugat şi mai multă cheltuială pentru apărarea SUA şi l-a “ajutat” pe Osama bin Laden să-şi îndrepte atenţia asupra “inamicului îndepărtat” şi să deschidă calea către 9/11.
Clinton se temea de fundăturile internaţionale foarte costisitoare şi nu a vrut să trimita trupe la sol nicăieri. Strategia lui de “angajare şi extindere” s-a bazat pe ipoteza că extinzând democraţia şi garanţiile americane de securitate nu va implica un cost, pentru că democraţiile nu vor lupta una împotriva alteia, Rusia va rămâne slabă pentru totdeauna şi toate acele garantii multilaterale nu vor trebui onorate vreodată. Clinton a avut noroc atât timp cât consecinţele unor greşeli pe care le-a făcut (9/11 şi politica revanşardă rusă) nu au apărut decât atunci când el era în siguranţă, dupa terminarea mandatelor.
Apoi să ne gândim la alegerile din 2000. Candidând împotriva vicepreşedintelui Al Gore şi neavând experienţă în politica externă, George W. Bush a avut un ton modest şi realist în campanie şi s-a bazat pe aşa-numiţii Vulcani, unii dintre ei niste adevăraţi realişti în materie de politică externă. A promis americanilor o politică externă puternică dar “blândă” şi consilierii săi i-au criticat pe Clinton şi Gore pentru iniţiativele lor greşite de “nation building”. Pe scurt, americanilor li s-a spus că Bush se va axa pe politica marilor puteri, evitând să intre în fundături în ţări cu o importanţă strategică marginală, că nu va uda praful de puşca.
Bunele intenţii ale lui Bush au fost spulberate de doi factori. Primul, în loc să se bazeze pe realiştii din tabăra Brent Scowcroft/Colin Powell a Partidului Republican, el i-a permis lui Dick Cheney să umple administraţia de neoconservatori, care aveau ambiţii şi mai mari şi o judecată şi mai proastă decât echipa lui Clinton. Al doilea, atacurile de la 11 septembrie le-au permis neoconservatorilor să îl convertească pe Bush la viziunea lor greşită despre lume şi să deschidă calea spre dezastrele din Irak şi Afganistan. În loc să le dea americanilor politica externă pentru care au votat, Bush, Cheney şi neoconservatorii le-au oferit scopul absurd de a încerca să transforme Orientul Mijlociu şi să răspândească libertatea prin lume. Ştim cu toţii cât de bine a funcţionat planul.
Sărim până în 2008. Un puţin cunoscut senator de Illinois începe foarte bine campania, bazându-se în special pe talentul oratoric, dar şi pe faptul că s-a opus războiului din Irak încă de la început. Promite să pună capăt acelui razboi şi, mai important, să reconstruiască relaţiile Americii cu restul lumii printr-o politică externă mai sensibilă, mai vizionară şi mai realistă. Având în vedere ce se întâmplase în Afganistan şi Irak, cu siguranţă că ţinea seama de ce îşi doresc americanii şi nu dorea să repete greşelile predecesorilor. Şi cu siguranţă că acest fost universitar specialist în drept constituţional dorea să corecteze greşelile erei Bush/Cheney: să închida Guantanamo, să termine cu tortura, să oprească supravegherea fără mandat, să reducă din secretomanie şi să aibă o guvernare transparentă şi responsabilă.
Însă nu s-a întâmplat aşa. Obama a ţinut nişte discursuri minunate şi elocinţa şi evidentul idealism au câştigat publicul, inclusiv Comitetul Nobel. Spre meritul său, Obama a avut acţiuni parţial încununate de succes pentru combaterea încălzirii globale, pentru securitatea nucleară şi pentru programul nuclear iranian. Cum SUA au început însă să se bazeze pe asasinate bine ţintite, Obama a fost nevoit să acţioneze în justiţiemai mulţi jurnalişti care atrăgeau atenţia asupra fenomenului decât a făcut-o Bush. Şi Obama a refuzat că oficialii din fruntea instituţiilor de forţă să fie traşi la răspundere atunci când au dezamăgit. A aprobat o creştere a numărului de trupe în Afganistan prost concepută şi cu un scop nu tocmai bun, a fost ambiguu în poziţia sa faţă de Primăverile Arabe, a susţinut o intervenţie nebunească în Libia şi a creat un stat eşuat şi a fost incapabil să se retragă din Irak. Efortul sau de a ajunge la o pace între palestinieni şi israelieni a eşuat din acelasi motiv ca în ultimii 20 de ani: lobby-ul evreiesc din America şi restul lobby-ului israelian a făcut imposibil ca Washingtonul să fie sincer sau să oprească extinderea aşezărilor israeliene.
Obama nu a implicat America în Siria şi a abordat cu prudenţă criza din Ucraina. Aceste decizii bune i-au făcut pe “ulii” să-l acuze că este “slab” şi că această politică duce la o lume şi mai nesigură. Asemenea viziuni sunt susţinute de statele cliente, care s-au obişnuit cu protecţia lui Uncle Sucker şi încep să se plângă imediat de credibilitatea Americii când Washingtonul refuză să facă ceea ce trebuie.
SUA sub Obama au continuat să apere peste 60 de alte state şi să conducă afacerile globale. Au continuat să desfăşoare militari în reţeaua mondială de sute de baze pe care o deţin. De fapt, au trimis mai multe trupe în Irak, Europa de Est şi chiar şi în Australia. SUA au încă cea mai mare forţă militară din lume, care îi costă pe contribuabili circa 600 de miliarde de dolari pe an. Suma aceasta reprezintă o treime din cheltuielile militare globale şi este egală cu cheltuielile pentru apărare ale următoarelor zece ţări luate la un loc. China, primul competitor, cheltuieşte doar 150 de miliarde de dolari. Iar în timpul mandatelor lui Obama, SUA au trimis forţe în Afganistan, au luptat în Libia şi au dat jos regimul, au reintrat în Irak şi s-au implicat (chiar dacă puţin) în Siria, au susţinut războiul dubios al Arabiei Saudite în Yemen, au continuat să opereze atacuri cu drone în alte ţări, s-au implicat diplomatic într-un mod neprofitabil în problemele din Ucraina şi apoi au bombardat din nou ţinte din Libia. Cine poate spune că asta e o retragere?
Pe scurt, Obama nu a prea dus o politică externă de stânga sau una care să se distanţeze de excepţionalismul american şi de presupusa indespensabilitate a SUA ca furnizor de ordine globală" (...)

Ziarul Financiar:

În aşteptarea deciziei băncii centrale americane (Fed) cu privire la dobânzi, fondurile de hedging renunţă la aur, scrie Bloomberg. Speculatorii şi-au redus pariurile pe o creştere a preţurilor aurului cel mai mult în peste trei luni. Deţinerile în ETF-uri bazate pe metalul preţios la nivel mondial au scăzut de la un maxim pe trei ani în august. Există speculaţii în creştere că oficialii Fed vor semnala la şedinţa din această săptămână că urmează o majorare a ratelor dobânzii. Aceasta ar reprezenta o veste proastă pentru aur, care constituie un activ alternativ.
Până la finalul săptămânii trecute, metalul avansase cu 24% pe acest an în condiţiile în care strategii au refuzat să majoreze costurile de finanţare. „Fed-ul va fi nevoit în cele din urmă să majoreze ratele şi să admită că presiunile inflaţioniste s-au intensificat“, arată Quincy Krosby, strateg la Prudential Financial. „Cu siguranţă trebuie generate profituri din investiţiile în aur înainte ca acest lucru să se întâmple“.
Contractele futures tranzacţionate în New York au înregistrat o scădere de 1,8% săptămâna trecută la 1.310,20 dolari pe uncie, tranzacţionându-se la 1.318,20 dolari ieri. Preţul aurului a avansat cu 25,5% în primul semestru al acestui an, problemele economice din Europa şi Asia generând un sentiment de optimism că Fed-ul nu va majora dobânzile imediat pe fondul nesiguranţei mondiale.
De atunci, îmbunătăţirea condiţiilor economice din SUA a frânat creşterea aurului. Speranţele pentru cei care pariază pe o creştere a preţului aurului ar putea veni dintr-un loc neaşteptat: alegerile prezidenţiale din SUA. Fed-ul ar putea dori să evite orice conflict amânând o decizie de majorare a ratelor până după vot. „Având în vedere alegerile, oficialii Fed nu vor dori să se implice în politică, iar aceasta este ultima reuniune înainte de alegeri“, arată Doland Selkin, strateg la National Securities Corp, din New York. „Însă în caz că va surveni totuşI o majorare în această săptămână, aurul va avea de suferit“.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.