Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șoferii vor primi despăgubiri pentru mașinile avariate de copaci: proiect pe masa Consiliului Local Sector 5

danbrumar.ro
masina-copac

Proprietarii de autovehicule avariate de copaci căzuţi pe domeniul public al Sectorului 5 vor fi despăgubiţi, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi.

"Se aprobă acordarea de despăgubiri proprietarilor autovehiculelor avariate prin căderea arborilor sau ramuri ale acestora, existenţi pe domeniul public aflat în administrarea Sectorului 5", prevede proiectul de hotărâre.

Persoana fizică/juridică sau împuternicitul acesteia cu procură notarială, având calitatea de proprietar/utilizator în cazul contractului de leasing - al unui autovehicul avariat din cauza evenimentelor meteorologice, va depune, în termen de 15 zile, la sediul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 5, o cerere de despăgubire.

Pentru soluţionarea cererilor de despăgubire, dosarul va trebui să cuprindă mai multe documente, printre care se numără: cererea de despăgubire înregistrată la Poliţia Locală Sector 5; documentele autovehiculului în copie; cartea de identitate a proprietarului/utilizatorului/împuternicitului în copie; CASCO, dacă există; declaraţie pe propria răspundere că respectiva persoană nu deţine CASCO sau că renunţă la utilizarea sa, că avariile nu sunt rezultatul unui alt incident şi că ştie prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii şi uz de fals; nota de constatare întocmită la faţa locului şi planşe foto realizate de angajaţii Poliţiei Locale Sector 5 sau Poliţiei Capitalei; autorizaţia de reparaţii eliberată de Brigada Rutieră - Biroul Accidente Uşoare.

Pentru proprietarii de autovehicule care nu au încheiat CASCO şi pentru cei care renunţă să o folosească, prin declaraţia pe propria răspundere plata va fi efectuată în baza devizului estimativ sau final.

Înainte de primii banii, proprietarul/împuternicitul/utilizatorul va completa o declaraţie pe proprie răspundere prin care va renunţa la orice alte pretenţii civile viitoare faţă de autoritatea locală cu privire la daunele constatate.

După efectuarea plăţii, beneficiarul are obligaţia ca, în termen de 60 de zile, să depună documente justificative care să facă dovada achitării reparaţiilor.

În cazul proprietarilor care la data intrării în vigoare a acestei hotărâri au introdus deja autovehiculele în reparaţie sau le-au reparat sumele acordate cu titlul de despăgubiri vor fi cele din factura fiscală eliberată de unitatea service la finalizarea lucrărilor. Factura trebuie însoţită şi de o copie a autorizaţiei de reparaţii eliberată de Brigada Rutieră - Biroul Accidente Uşoare şi de devizul de lucrări.

Proprietarii care deţin poliţa CASCO şi au folosit-o pentru repararea autovehiculelor nu vor primi despăgubiri de la autoritatea locală.

În situaţiile în care există dovada scrisă că pentru arborii care au generat avariile au fost primite sesizări anterioare ce semnalau pericolul prăbuşirii, despăgubirea se va recupera ulterior plăţii de la prestatorul responsabil sau de la emitentul avizului de specialitate în cazul în care acesta a fost solicitat autorităţii competente de departamentul specializat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.