Directorul general al societăţii Băiţa Bihor SA, Maria Trip, şi zece angajaţi dintre cei 70 ai minei s-au blocat de marţi în carieră, în semn de protest faţă de refuzul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANMR) şi al Ministerului Economiei de a elibera permisul de exploatare pentru cariera de calcar de la suprafaţă, astfel ca societatea să-şi poată continua activitatea.
"Doamna directoare este în protest în carieră, alături de zece angajaţi. În afară de poliţie şi jandarmerie nu a venit nimeni să se intereseze de noi. Suntem victimele unui abuz a două instituţii ale statului român, numite ANMR şi Ministerul Economiei," a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul comercial al companiei, Lucian Popa.
Potrivit acestuia, protestul de la Băiţa este motivat de faptul că, din 2019, ANRM refuză să emită permisul de exploatare pentru perimetrul în care se află cariera.
"Am făcut toate demersurile, zeci de adrese şi memorii trimise către toate instituţiile, pentru că nu am primit permisul de exploatare, în condiţiile în care am primit toate taxele, iar Inspectoratul Judeţean al ANMR şi APM au bifat şi au aprobat faptul că îndeplinim condiţiile legale pentru obţinerea permisului, iar ANMR Bucureşti - care emite acest document - nu doreşte să-l emită," a precizat Popa.
Lucian Popa a precizat că directoarea minei este hotărâtă ca, alături de mineri, să protesteze pe termen nelimitat, "până la sosirea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Daniel Grigoroiu-Norocel, şi a ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui".
"Să ne explice dânşii de ce în anul 2021 nu avem dreptul de a munci, garantat de Constituţie. Cu ceilalţi muncitori lucrăm, dar şi protestăm în sistem japonez, pentru că avem comenzi de onorat. Nu este exclusă varianta de a trece în greva foamei până la rezolvarea situaţiei", a spus Lucian Popa.
Băiţa Bihor SA este o companie cu capital majoritar privat, în care statul român mai deţine acţiuni în procent de 6%. Societatea are 70 angajaţi şi se ocupă de extracţia respectiv prelucrarea mineralelor, în special a calcarului, folosit ulterior la fabricarea sticlei şi a materialelor de construcţii.
Protest extrem la Mina Băiţa - Directoarea şi zece mineri s-au blocat în carieră, din cauza lipsei de reacţie a guvernului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

751
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
751

504
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
504

27
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
27

3.208
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.208

2.094
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.094

45
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
45

3.514
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.514

67
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
67

6.879
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.879

2.535
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.535

65
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
65

70
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
70

2.518
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.518
















Comentează