Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PROTEST masiv al taximetriștilor: Se întrerupe activitatea și se pichetează sediul Primăriei Capitalei

Inquam Photos / Octav Ganea
taxi

Taximetriștii independenți, membri ai Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), anunță că vor întrerupe lucrul începând cu data de 5 septembrie, între orele 9,00 și 12,00, și vor picheta timp de trei zile sediul Primăriei Municipiului București, urmând ca după această perioadă să înceteze complet activitatea până la soluționarea problemelor.

Vezi și: Fost șef SRI, avertisment pentru România: 'Vom fi sau nu pregătiți? Va trebui să dam un răspuns la problema aceasta'

Potrivit unui comunicat al ADTI citat de Agerpres, cererile taximetriștilor independenți vizează combaterea pirateriei, a concurenței neloiale, a abuzurilor, precum și a practicilor ilegale ale unor dispecerate. În ciuda promisiunilor primarului Capitalei, Gabriela Firea, problemele transportatorilor nu au fost soluționate până în prezent, afirmă membrii asociației.

Aceștia susțin că, după o întâlnire a transportatorilor cu edilul general din februarie, pentru a prelua total controlul acestei activități, "cunoscute grupuri de interese ce desfășoară activități ilegale de transport, sprijinite mediatic, au început să acționeze tot mai agresiv în direcția compromiterii și denigrării operatorilor de transport care au dreptul legitim să presteze această activitate, fără ca cineva din cadrul autorității de autorizare ori alte autorități ale statului să intervină".

Vezi și: Doi români, căutaţi pe Canalul Mânecii; autorităţile au găsit un supravieţuitor şi un cadavru

"Primarul general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, este dacă nu complice, cel puțin indiferentă la aceste desfășurări de forțe. De ani de zile, cererile legitime ale transportatorilor, membri ai ADTI, cu privire la combaterea pirateriei, concurenței neloiale, abuzuri, precum și practicile ilegale ale unor dispecerate rămân fără răspuns", adaugă aceștia.

ADTI menționează că este o organizație profesională neguvernamentală, independentă, apolitică, constituită cf. O.G. 26/2000, fondată în anul 2004 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor autorizați în regim de taxi și închiriere pe plan local și național.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.