Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Protest uriaș în Varșovia, sub comanda lui Donald Tusk. Care este scopul 'marşului unui milion de inimi'

straitstimes.com
protest-polonia-varsovia

Peste un milion de oameni, potrivit organizatorilor, s-au adunat duminică la un mare marş antiguvernamental, în centrul Varşoviei, la apelul opoziţiei, o adevărată demonstraţie de forţă cu 15 zile înainte de alegerile legislative, relatează AFP, conform News.ro.

”Când văd aceste sute de mii de feţe zâmbind simt că vine un moment decisiv în istoria ţării noastre”, a declarat la începutul marşului Donald Tusk, un fost premier şi preşedinte al Consiliului European, care a devenit liderul blocului Platforma Civică (PO, centru).

Manifestaţia are obiecivul să mobilizeze oameni veniţi din întreaga Polonie, guvernată de opt ani de către naţionalişti eurosceptici.

”Marşul unui milion de inimi”, aşa cum l-a denumit Donald Tusk, a început la prânz şi a umplut cu o mulţime compactă marile străzi din centrul Varşoviei.

El marchează ”unul dintre cele mai mari evenimente” din istoria modernă a Poloniei şi va face parte dintre ”cele mai mari manifestaţii din Europa ultimilor ani”, a dat asigurări Donald Tusk.

”Ei nu ne vor intimida. Nu ne vor reduce la tăcere. Este esenţial ca întreaga Polonie să vadă că nimănui nu-i e frică de ei”, declara el joi, la o reuniune publică, la Elblag (nord), referindu-se la Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere.

Duminică, liderii PiS organizează propia adunare, în oraşul Katowice (sud).

La Varşovia, manifestanţii, care agitau steaguri poloneze şi europene şi aveau o mică inimă alb-roşie - simbolul coaliţiei de centru - lipită pe piept, îşi clamau în cor şi strigând dezacordul faţă de putere.

Unul dintr ei, Kazimierz Figzal, declară că a avut nevoie de şapte ore pentru a ajunge în capitală din sud-vestul Poloniei.

”Ne-am săturat de lucrurile la care asistăm azi. Libertatea ne este redusă. Vrem democraţie pentru copiii şi nepoţii noştri”, declară AFP acest bărbat în vârstă de 65 de ani.

Discursuri ale reprezentanţilor opoziţiei erau prevăzute la sfârşitul marşului.

Fostul preşedinte Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983, şi-a anunţat participarea.

”NU S-A JUCAT ÎNCĂ NIMIC”

În pofida numeroaselor conflicte cu Uniunea Europeană (UE) şi unor acuzaţii de aduce atingere statului de drept, PiS, partidul naţionalist şi populist al lui Jaroslaw Kaczynski, păstrează un avans confortabil în sondaje şi este creditat cu aproximativ 35% dintre voturi, potrivit Institutului de sondare IBRiS.

PO se află pe poziţia a doua, susţinută de 27% dintre alegători, potrivit acestui studiu.

Însă, potrivit lui Donald Tusk, sondaje comandate de către partidul său arată că avansul PiS s-a redus recent la doar două puncte procentuale.

”Nu s-a jucat încă nimic”, a declarat el la Elblag şi a promis să ceară socoteală actualelor autorităţi după scrutin.

”Mulţi dintre ei vor merge la închsioare pentru furt, pentru că au încălcat Constituţia”, a subliniat Tusk.

Bartlomiej Piela a venit de la Katowice, unde este prevăzută o adunare PiS, în capitală, pentru a participa la manifestaţia opoziţiei şi a protesta faţă de ”ceea ce se întâmplă în Polonia”.

”Ruperea drepturilor civile fundamentale şi libertatea femeilor de a alege cum să trăiască, aţâţarea polonezilor unii împotriva altora... Sper că marşul va mobiliza oameni pentru asta să se schimbe”, îşi doreşte acest bărbat în vârstă de 29 de ani.

Fostul preşedinte şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983, Lech Walesa, a anunţat că va participa la marş, la fel ca mai mulţi lideri ai partidelor de opoziţie.

"Toată lumea investeşte în locuri de muncă, în lupta împotriva schimbărilor climatice. Iar nouă ni s-au refuzat aceşti bani pentru că cineva a decis să distrugă democraţia în Polonia", a afirmat la rândul său primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, prezent şi el la miting.

Duminică, liderii PiS vor organiza la rândul lor un miting în oraşul Katowice, din sudul ţării.

La începutul lunii iunie, aproximativ 500.000 de persoane - potrivit organizatorilor - au ieşit în stradă la Varşovia la apelul Platformei Civice a lui Donald Tusk, pentru a protesta împotriva "costului ridicat al vieţii, fraudei şi a minciunilor" şi pentru a susţine "democraţia, alegerile libere şi UE".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.