Bilanțul proteselor din Irak a ajuns la 12 morți după ce un manifestant a fost împuşcat mortal în noaptea de miercuri spre joi în sudul Irakului, relatează AFP potrivit Agerpres.
Manifestaţiile antiguvernamentale care au izbucnit la începutul lunii octombrie la Bagdad şi în oraşele din sudul Irakului au scăzut în intensitate în ultimele săptămâni în contextul tensiunilor între Washington şi Teheran, puteri străine prezente în Irak.
Însă manifestaţiile şi blocajele de străzi s-au reluat recent pentru a determina puterea să răspundă la solicitările mişcării de contestare: alegeri anticipate, un premier independent şi combaterea corupţiei şi a clientelismului.
În noaptea de miercuri spre joi, un tânăr a fost împuşcat mortal de necunoscuţi după ce a părăsit principalul loc de manifestaţii la Basra, oraş portuar bogat în petrol, a precizat pentru AFP o sursă de securitate.
Sursa a mai spus că a fost vorba de "atacatori neidentificaţi" şi că a fost deschisă o anchetă.
Marţi seară, o altă manifestantă, Janat Madhi, în vârstă de 49 de ani, a fost împuşcată mortal de atacatori necunoscuţi în acelaşi oraş. Ea milita în cadrul unui grup care asigură primul ajutor pentru răniţi în timpul manifestaţiilor.
Aceste două decese ridică la 12 bilanţul manifestanţilor ucişi în această săptămână, conform Comisiei irakiene pentru drepturile omului, organism finanţat de stat care monitorizează violenţele în timpul manifestaţiilor.
Patru dintre manifestanţi au fost ucişi la Bagdad, un altul în provincia vecină Diyala, doi la Kerbala (sud) şi cinci la Basra.
"Violenţele asupra manifestanţilor continuă foarte clar", a declarat pentru AFP Ali Bayati, membru al comisiei.
Prezenţa "unor grupuri armate neidentificate care iau ca ţintă protestatari arată că forţele de securitate sunt incapabile să îi protejeze pe cetăţeni", şi-a exprimat el regretul.
Manifestanţii au acuzat autorităţile că aplică o dublă măsură: pe de o parte, ele arestează rapid pe oricine blochează drumuri cu cauciucuri în flăcări, iar pe de altă parte ele nu îi prind pe cei care răpesc şi ucid protestatari.
Joi dimineaţă, sute de studenţi s-au adunat la Basra pentru a protesta împotriva asasinatelor, scandând 'Daţi-ne ţara înapoi' şi afişând pancarte cu acelaşi mesaj.
Această mişcarea de contestare inedită prin spontaneitatea ei a fost marcată de violenţe care au făcut peste 470 de morţi, în mare majoritate manifestanţi, de la 1 octombrie, conform unui bilanţ realizat de AFP de la diferite surse medicale şi de securitate şi de la Comisia irakiană pentru drepturile omului.
Mişcarea a fost marcată de o campanie de intimidare, de asasinate şi de răpiri de militanţi.
Proteste în Irak - Încă un manifestant a fost ucis, numărul victimelor ajungând la 12
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

69
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
69

115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
115

327
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
327

352
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
352

2.394
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.394

1.342
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.342

1.494
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.494

2.563
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.563

624
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
624

1.339
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.339

1.428
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.428

1.544
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.544

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31















Comentează