Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proteste înverșunate în Rusia! Femeile condamnă mobilizarea anunțată de Putin: 'Copiii noștri nu sunt îngrășăminte!' / 'Rusia a atacat Ucraina. Nu suntem orbi!'

YouTube
protest-rusia

Pe 25 septembrie, locuitorii Republicii Daghestan (republică autonomă rusă în Caucazul de Nord. n.r.) au organizat o serie de de proteste împotriva mobilizării, cel mai de amploare protest a avut loc în capitala Mahacikala.

În jurul orei 15:00, ora Moscovei, locuitorii capitalei, majoritatea femei, au început să se adune în centrul orașului, lângă Teatrul de Păpuși.

Apelurile pentru a veni la miting au fost publicate de canalul Morning Dagestan, de pe Telegram, la care puțin peste 30.000 de persoane erau abonate, înainte de începerea mitingului.

Până la ora 16:00, aproximativ o sută de persoane participau la miting, notează publicaţia daghestaneză ''Cernovik'', conform Rador.

S-au adunat în piaţă mame cu copii, reprezentanți ai vârstei a treia și tineri. În total, câteva sute de persoane au participat la protestele de la Mahacikala, după înregistrările video ale martorilor oculari.

Protestatarii au scandat ''Nu, războiului!'', ''Nu, mobilizării'' și ''Copiii noștri nu sunt îngrășăminte!''.

Femeile care protestau au scandat în faţa poliției că Rusia este cea care a început războiul: ''Rusia a atacat Ucraina. Nu suntem orbi!''.

De asemenea, femeile le-au cerut polițiştilor prezenţi în piaţă să nu le împiedice să protesteze.

Unul dintre angajații Ministerului Afacerilor Interne a fost nevoit să fugă de manifestanți.

Poliția a efectuat arestări la Mahacikala. Mai mulți bărbați au fost bătuți și duși la secţiile de poliţie. Unul dintre cei reținuți a fost lovit în zona feței de un polițist în timp ce era reţinut de alți ofițeri. Femeile au încercat și ele să intervină dur.

În același timp, protestatarii au încercat să lupte cu poliţiştii pentru a elibera persoanele reținute, inclusiv pe cele care se aflau în dube. Polițiștii au fost agresaţi de către cetăţenii care au luat parte la porteste.

Spre seară, în piaţă au sosit forţe suplimentare de poliție, care au continuat retinerile, ulterior au ajuns în piaţă şi angajaţii Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei).

Potrivit protestatarilor, poliția a folosit pistoale cu spray paralizant și cu spray cu piper, i-au bruscat dur pe oameni și au împins cu ferocitate femeile, relatează ''OVD-Info''.

Poliția a tras mai multe focuri în aer. În plus, în timpul mitingului, un bărbat în civil a deschis focul în aer cu un pistol (nu se știe dacă era protestatar sau un ofițer în civil).

Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, mama unui nou-născut se numără printre cei reținuți.

Telefonul jurnalistului de la publicaţia ''Cernovik'' a fost confiscat de două ori, jurnalistul de la publicaţia ''Kavkazkii Uzel'', Murad Muradov, a fost reținut. Numărul exact al celor reținuți nu este, deocamdată, cunoscut. La ora 20:30, ora Moscovei, ''OVD-Info'' a relatat că cinci persoane au fost reținute, dar, după imaginile video publicate de la miting, se pare că au fost reținute mai multe persoane.

Localnici atât bărbați, cât și femei, au blocat Autostrada Federală Hasaviurt-Mahacikala, după ce aproximativ o sută de bărbați dintr-un sat, unde locuiesc puțin mai mult de opt mii de persoane, au fost convocaţi în cadrul mobilizării.

Judecând după filmările martorilor oculari, poliția a încercat să disperseze protestatarii, trăgând mai multe focuri în aer.

Potrivit autorităților raionale, protestatarii s-au întâlnit şi au discutat cu comisarul şef, le-au mulțumit liderilor care au sosit la locul unde aveau loc protestele și s-au dispersat.

Pe fondul protestelor din R.Daghestan, liderul regiunii, Serghei Melikov, a anunţat că au fost comise greșeli încă de la începutul mobilizării.

'Dacă au fost înregistrate fapte când au fost mobilizați cei care nu erau incluşi pe listă, inclusiv studenți, tații cu mulți copii, cu copii mici, tineri care nu au ținut niciodată o armă în mână, ar trebui corectate imediat. Din câte ştiu, chiar de la începutul mobilizării au fost comise astfel de greșeli'', a scris Melikov pe Telegram.

Preşedintele Daghestanului a făcut apel la cetăţenii care s-au confruntat cu încălcări ale drepturilor lor în timpul mobilizării să contacteze Comisariatul militar al republicii.

Proteste împotriva mobilizării au fost organizate și în alte regiuni ale Rusiei. În Iakutsk, aproximativ 400 de persoane, majoritatea femei, au protestat, dansând tradiționalul dans iakut osuokhai.

La un moment dat, femeile au dansat în jurul polițiştilor, scandând ''Lasaţi-i pe copiii noştri să trăiască!''. Când poliția a început arestările, acțiunea a încetat. Cel puțin 24 de persoane au fost reținute la Iakutsk, a informat ''OVD-Info''. Un reprezentant al Camerei Civice din Iakutia a declarat că în Iakutsk a fost organizat un ''osuokhai, binecuvântarea mamelor pentru întoarcerea în viață a soților și fiilor lorde la război''.

La Nalcik, capitala Republicii Kabardino-Balkaria, a avut loc un protest în Piața Concorde, în fața clădirii guvernului. La miting, după înregistrările video, au participat câteva zeci de persoane.

În înregistrare se ve de cum o femeie în vârstă a scandat: ''Nu voi renunța la soțul meu, nu voi renunța, chiar dacă mă vor împușcă!''.

Peste două mii de persoane au fost reținute la protestele organizate împotriva mobilizării în ultimele cinci zile, în Rusia.

Pe 21 septembrie, când au început protestele, conform ''OVD-Info'', 1.369 de persoane au fost reținute, în 43 de orașe, pe 24 septembrie - 833 de persoane, în 36 de orașe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.