Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După protestele violente din Franța și Grecia, mișcările de stradă se mută în România: angajații ies în stradă

pumn

Mișcările de stradă din Europa se mută în România! După protestele din Grecia sau Franța, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță proteste în România.

Cele două sindicate condamnă ferm atitudinea membrilor Guvernului României, „care nu au venit nici până la această oră cu o soluţie în faţa salariaţilor din educaţie, în ciuda protestelor în lanţ organizate în această perioadă! Considerăm că lipsa dialogului social, care ar fi trebuit să fie iniţiat de partea guvernamentală, demască nu doar incapacitatea Executivului de a avea grijă de salariaţii acestui sistem de învăţământ, dar şi o rea voinţă a guvernanţilor care nu fac nici măcar un efort să identifice căi prin care problemele acestui sistem să fie rezolvate! Dispreţul şi dezintersul faţă de educaţia din România sunt rostogolite de la o guvernare la alta. Vă reamintim că în perioada 14-16 martie 2023, peste 1.500 de colegi, cadre didactice, dar şi personal didactic auxiliar şi nedidactic, din cadrul organizaţiilor judeţene afiliate FSLI, au pichetat sediile prefecturilor din următoarele judeţe: Constanţa, Ialomiţa, Gorj, Buzău, Argeş, Călăraşi, Dolj şi Prahova.

De asemenea, mai multe organizații județene afiliate FSE „SPIRU HARET“ au organizat întâlniri cu parlamentarii din circumscripțiile electorale și au cerut întrunirea Comisiilor de Dialog Social de la nivelul Prefecturilor pentru a prezenta nemulțumirile și solicitările angajaților din învățământ.

Suntem mai hotărâţi ca niciodată să nu renunţăm la dreptul nostru prin care cerem să ni se acorde respectul cuvenit dar şi şansa la un trai decent, care poate fi posibil prin majorarea salariilor. Protestele vor continua, astfel, în săptămâna 20- 24 martie 2023, când vor avea loc noi pichetări ale sediilor prefecturilor din alte judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE “SPIRU HARET””, se arată într-un comunicat al celor două sindicate.

Doleanțele FSLI și FSE

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

„a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Protestele vor continua şi în lunile următoare:

1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;

2. Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;

3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

4. Alte acțiuni specifice.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.