Poliţia din Ottawa a înăsprit tonul vineri faţă de protestatarii care ocupă capitala canadiană de o săptămână, promiţând să pună capăt manifestaţiei, în timp ce alţi opozanţi ai măsurilor de sanitare vor protesta în acest weekend, relatează AFP și Agerpres.
Confruntat cu exasperarea populaţiei locale care denunţă ameninţările, hărţuirea şi poluarea fonică din cauza claxoanelor neîncetate, şeful poliţiei Peter Sloly a promis că va ''pune capăt acestei manifestaţii ilegale şi de un pericol inacceptabil'', fără a furniza însă un termen precis.
''Această manifestaţie este din ce în ce mai imprevizibilă şi mai periculoasă'', a afirmat şeful poliţiei într-o conferinţă de presă.
De aproximativ o săptămână, capitala canadiană este teatrul unei mişcări de protest, iniţiată de camionieri, pentru care vaccinul este obligatoriu pentru a trece graniţa dintre Canada şi Statele Unite.
Sute de manifestanţi, cu zeci de camioane uriaşe, ocupă centrul oraşului Ottawa, după manifestaţia de sâmbătă trecută la care au participat mii de persoane.
Protestul șoferilor de camion din Canada: Poliția din Ottawa anunță că va ''pune capăt acestei manifestaţii ilegale şi de un pericol inacceptabil'
București
9°C
Articole Similare

628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
628

35
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
35

1.576
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.576

43
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
43

4.744
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.744

41
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
41

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

5.706
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.706

5.551
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.551

141
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
141

186
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
186

134
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
134

9.449
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.449
















Comentează