Delegație importantă de lideri din Palestina la Patriarhia Română: PS Varlaam Ploieșteanul a discutat cu ministrul de externe palestinian

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 18-10-2024

Actualizat: 18-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a avut vineri, la Palatul Patriarhiei, o întrevedere cu ministrul de stat pentru afaceri externe și expatriați din Palestina, Excelența Sa Varsen Aghabekian Shahin.

Discuțiile au avut în vedere situația creștinilor din Palestina, în contextul conflictului militar din regiune, aflat în plină desfășurare, transmite basilica.ro.

Printre însoțitorii ministrul de stat palestinian la vizita de la Palatul Patriarhiei s-au numărat: Excelența Sa Issam Masalha, Ambasadorului Statului Palestina la București, și de Amira Hanania, membră a Înaltei Comisii Prezidențiale pentru chestiuni bisericești din Palestina.

În cadrul discuțiilor, oficialii palestinieni au subliniat rolul important al Înaltei Comisii Prezidențiale pentru chestiuni bisericești în sprijinirea inițiativelor Bisericilor creștine locale pentru dezvoltare socială și economică. Totodată, au exprimat dorința unei colaborări mai strânse cu Patriarhia Română și alte Biserici creștine din Europa, în vederea susținerii comunităților afectate de război.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a reafirmat sprijinul și solidaritatea Bisericii Ortodoxe Române față de creștinii din Palestina, subliniind bunele relații de colaborare pe care Biserica Ortodoxă Română le are cu comunitățile creștine din regiune.

Întâlnirea s-a încheiat cu exprimarea dorinței comune pentru pace și cooperare în sprijinul comunităților vulnerabile, în special în contextul crizei actuale din Palestina.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri