PSD a SPULBERAT DNA: cifre de COȘMAR pentru Kovesi

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-06-2016

Actualizat: 07-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Înaintea alegerilor locale din 2016 s-a vorbit mult despre faptul că PSD va fi puternic afectat de anchetele DNA, care i-a decapitat liderii cu sânge rece. Baronii vechi au murit, dar la o primă analiză, PSD nu și-a pierdut forța și chiar dacă oamenii vechi au fost trași pe linie moartă, din partid s-au găsit resurse și în zonele dominate de PSD s-au câștigat din nou alegerile.

În analiza noastră am pornit de la primăriile reședință de județ câștigate de PSD în anul 2012, sub formula USL, și acolo unde primarii aleși în 2012 au avut probleme cu DNA am căutat să vedem care este rezultatul PSD în alegerile locale din 2016. (Atenție! Vorbim despre partid, nu neapărat același om).

Citește și: Kovesi, decorată cu cea mai înaltă distincție civilă și militară din Franța

BUCUREȘTI:

- Robert Negoiță a câștigat Sectorul 3 pentru PSD în alegerile din 2012, iar în anul 2016 a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un dosar cu un prejudiciu de 77.148.021 de lei. Cu toate că a dat cu subsemnatul la DNA, Robert Negoiță a câștigat fluierând un nou mandat.

- Marian Vanghelie a câștigat Sectorul 5 pentru PSD în 2012. Între timp Vanghelie a fost exclus din PSD și are mai multe dosare la DNA. La Sectorul 5, PSD s-a regrupat și a câștigat din nou Primăria Sectorului 5 prin Daniel Florea.

PITEȘTI:

La Pitești este o situație specială. După 6 mandate, primarul PSD, Tudor Pendiuc, a fost călcat de procurorii DNA și nu a mai îndeplinit criteriile de integritate din PSD. Acesta a candidat independent, dar a pierdut primăria, atenție, tot în favoarea unui om din PSD, Cornel Ionică.

CRAIOVA:

Olguța Vasilescu a câștigat în 2012 primăria Craiovei pentru PSD, iar în anul 2016 a fost călcată de procurorii DNA. Nu doar că procurorii nu au reușit să o oprească din a obține un nou mandat, dar Olguța Vasilescu a luat unul dintre cele mai mari scoruri din țară.

SLATINA:

În anul 2012, PSD câștiga Slatina prin intermediul lui Darius Vâlcov. Ulterior, acesta a candidat pentru funcția de senator, pe care de altfel a și câștigat-o. În ciuda faptului că DNA l-a săltat pe Vâlcov pentru nereguli comise în timp ce era primar de Slatina, PSD s-a regrupat în 2016 și a câștigat primăria prin Emil Moț.

CONSTANȚA

La Constanța, PSD rupea tot alături de Radu Mazăre în 2012. Luat serios în vizorul DNA și după mai multe ”sesiuni de relaxare” la beciul domnesc, Mazăre s-a retras din viața politică. Pentru PSD există viață în ”Republica Mazăre” și după retragerea acestuia pentru că în 2016 a câștigat primăria Decebal Făgădau.

IAȘI

În 2012, PSD a câștigat primăria Iași prin intermediul lui Gheorghe Nechita. În timpul mandatului, Nechita a avut probleme cu DNA (din pricini amoroase), dar PSD s-a regrupat rapid și a câștigat din nou primăria, de data aceasta prin Mihai Chirică.

BUZĂU

În 2012, PSD a câștigat primăria Buzăului prin intermediul lui Constantin Boșcodeală. Problemele cu DNA l-au eliminat pe acesta din joc, dar PSD a găsit resurse și au câștigat un nou mandat prin Constantin Toma.

SLOBOZIA

În 2012, PSD a câștigat Slobozia prin intermediul lui Alexandru Stoica. Cu o mulțime de probleme penale și o condamnare în primă instanță, acesta a lăsat locul unui alt coleg din PSD Adrian Mocioniu, care a și câștigat primăria.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri