Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, a anunțat că aproximativ 700 de membri ai filialei constănţene a Partidului Ecologist Român, în frunte cu liderul acesteia, Gheorghe Donţu, s-au înscris în PSD, Donţu fiind un fost conducător al social-democraţilor, la începutul anilor 2000.
Liderul PSD Constanţa, Felix Stroe, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că a adresat rugămintea mai multor foști membri ai PSD să se alăture noii echipe a partidului, transmite MEDIAFAX.
"Partidul își dorește în continuare să se întărească organizatoric și calitativ. În acest sens, tututor celor care au fost de-a lungul timpului alături de PSD le-am adresat rugămintea să-și reanalizeze poziția și, dacă doresc să se alăture noii echipe, îi așteptăm cu drag și cu respect. Nu întâmplător este lângă mine bunul meu prieten Gheorghe Donțu. Dânsul a făcut mereu politică, mai în Liga Campionilor, mai în Divizia A și cred că locul dumnealui este în Liga Campionilor", a afirmat Felix Stroe.
El a precizat că, alături de Gheorghe Donțu, fostul lider al ecologiștilor constănțeni, au mai venit în PSD aproximativ 700 de membri ai PER.
"Cu domnul Donțu de la Partidul Ecologist Român, filiala Constanța, am avut o serie de discuții prietenești, și-a manifestat dorința să se alăture echipei județene a PSD și s-a alăturat. Dânșii se înscriu în PSD, în jur de 700 de membri, în tot județul. Am avut o ședință de Birou Permanent Județean săptămâna aceasta și domnul președinte a venit în fața Biroului Permanent Județean, care a decis în unanimitate în legătură cu această problemă, iar domnului Donțu i s-a oferit funcția de vicepreședinte", a spus Felix Stroe.
Gheorghe Donțu, prezent la conferința de presă, a spus că se bucură să revină "acasă" după 11 ani și să regăsească vechi prieteni.
El a afirmat că întoarcerea sa în rândul social-democraților semnifică faptul că un tip de a face politică s-a sfârșit în Constanța.
"Cred că întoarcerea mea semnifică mai multe lucruri, că un tip de administrație colonială a orașului Constanța de facto a murit, de iure va muri în urma alegerilor din mai, un tip de a face politică în Constanța, odată cu alegerea domnului Stroe, a luat sfârșit, asta a și făcut posibilă reîntoarcerea mea. Cred că tot acest deșert prin care a trecut Constanța, nu neapărat PSD-ul, în 11 ani are la origini nu doar pachetele date oamenilor muncii în alegeri, ci și complicitatea politicienilor locali din opoziție", a afirmat Gheorghe Donțu.
Felix Stroe a precizat că așteaptă în partid și alți lideri care au făcut parte din PSD înainte ca această formațiune să fie condusă de Radu Mazăre, spunând însă că aceștia nu vor primi funcții, ci vor fi simpli membri.
Gheorghe Donțu a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai social-democraților din Constanța, ocupând funcția de președinte al organizației municipale PDSR până în anul 2004. De asemenea, între 2003 și 2004 a fost și viceprimar al municipiului Constanța. El a demisionat din partid și din funcția de viceprimar în anul 2004, din cauza unor divergențe cu noua conducere a formațiunii politice, preluată în 2003 de Radu Mazăre.
Donțu s-a înscris în anul 2008 în Partidul Ecologist Român, a fost președintele organizației județene și a candidat la Primăria Constanța din partea acestei formațiuni politice în anul 2012.
Comentează