Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a-i păstra în funcţii pe şefii SRR şi SRTV este cinică şi reprezintă o sfidare publică, consideră Partidul Social Democrat.
"Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a valida o improvizaţie legislativă menită să-i păstreze pe acoliţii puterii în funcţiile de şefi la televiziunea şi radioul public este cinică şi reprezintă o sfidare publică în condiţiile în care puterea actuală, în pofida solicitărilor repetate ale PSD, refuză să includă pe ordinea de zi a sesiunilor parlamentare extraordinare legea consumatorului vulnerabil. E un violent contrast între mobilizarea actualei puteri pentru interesele sale partizane şi nepăsarea faţă de interesele milioanelor de români", susţin social-democraţii într-un comunicat de presă.
Potrivit PSD, este a doua oară în ultima lună când actuala coaliţie refuză discutarea în regim de urgenţă a legii consumatorului vulnerabil, aşa cum PSD a cerut oficial, încă din 20 iulie, adăugând că parlamentarii social-democraţi erau pregătiţi cu amendamentele necesare la această lege extrem de importantă.
În plus, adaugă comunicatul, PSD a pregătit un proiect de lege care să asigure sprijin în faţa scumpirilor la energie nu doar consumatorilor casnici, ci şi antreprenorilor şi firmelor.
"Asigurările recente ale premierului Cîţu şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, că legea consumatorului vulnerabil ar fi o prioritate se dovedesc minciuni propagandistice, care aruncă în derizoriu realitatea crâncenă că sute de mii de gospodării sunt în pragul debranşării pentru că nu mai pot face faţă scumpirilor curentului electric şi gazelor. Nepăsarea, incompetenţa şi preocuparea strictă a partidelor puterii doar pentru campaniile electorale interne au dus SRTV şi SRR într-o situaţie limită. Interimatul celor doi şefi numiţi politic expiră şi cele două instituţii riscă să fie paralizate din vina puterii, care a refuzat să parcurgă procedura legală. Curtea Constituţională a decis deja cu unanimitate de voturi că numirile făcute de coaliţia de guvernare la TVR şi Radio România sunt neconstituţionale", afirmă PSD.
Social-democraţii anunţă în context că vor ataca OUG la Curtea Constituţională, "imediat ce va fi posibil".
"Guvernul Cîţu sfidează însă din nou legea şi prelungeşte interimatele modificând prin OUG o lege organică, legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR. PSD va rămâne consecvent şi, imediat ce va fi posibil, va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind aprobarea acestei OUG abuzive", se precizează în comunicatul PSD.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, reunit luni, a decis convocarea unei sesiuni extraordinare în data de 24 august, de la ora 10,00.
Pe ordinea de zi se află o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente în termenele stabilite, precum şi proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 89/2021 pentru completarea articolului 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
Potrivit proiectului de ordonanţă, în cazul în care desemnarea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea Consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului.
PSD iese la atac pe tema șefilor interimari de la TVR și Radio și amenință cu judecata CCR: Decizie cinică, reprezintă o sfidare publică
București
15°C
Articole Similare

1.142
SURSE Sorin Grindeanu, către Ilie Bolojan: 'Retrage-l, că nu trece'
1.142

37
Podul prăbușit de pe DN12A era semnalat ca degradat. AUR cere explicații de la CNAIR și Ministerul Transporturilor
37

80
Mureșan pune presiune pe PSD înaintea votului din Parlament: „Vine testul adevărului. Să vedem dacă rămân alături de AUR”
80

2.753
VIDEO S-a pus cruce unei întâlniri între Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan: N-au considerat politicos nici măcar să ne trimită un program de guvernare
2.753

4.366
Siegfried Mureșan pune pe masă trei reforme: o singură Poliție Națională, ghișeu unic și schimbări la pensiile speciale
4.366

3.480
Nicușor Dan, după ce liderul UDMR l-a descris drept „imun la presiune”: Am făcut „greșeli de etapă”, dar nu m-am abătut niciodată de la jurământ
3.480

3.149
Nicușor Dan exclude scenariul unei guvernări PSD-AUR: „Nu este o direcție în care eu vreau să mergem”
3.149

3.301
Alegerile anticipate intră în calcule dacă pică Guvernul Mureșan. Purtătorul de cuvânt al PNL explică scenariul
3.301

2.710
Siegfried Mureșan anunță când va depune lista de miniștri și programul de guvernare: Votul de învestitură, la începutul săptămânii viitoare
2.710

2.499
Fostul ministru de Finanțe face bilanțul guvernării Bolojan: Împrumuturile au depășit viteza de 1000 euro/secundă!
2.499

189
Senatorul PNL de Maramureș Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, observator al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la alegerile legislative din Maroc, 20–24 septembrie a.c.
189

151
România este un partener-model în securitatea frontierelor și schimbul de informații (Ambasada SUA)
151

8.931
Cristian Preda prezintă un scenariu surpriză după ce Sorin Grindeanu i-a cerut lui Siegfried Mureșan să demisioneze din PE
8.931

















Comentează