PSD il ataca pe comisarul Fule: Ajuta partidele extremiste!

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 26-06-2014

Actualizat: 26-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Este greşit mesajul recent al comisarului european pentru Extindere, Ştefan Fule, deoarece vine tocmai de la vârful Uniunii Europene. Chiar dacă liderii europeni ajung la concluzia că procedura de extindere a spaţiului comunitar ar putea fi îmbunătăţită, includerea României şi Bulgariei este un fapt benefic atât pentru cele două state, cât şi pentru comunitatea europeană, iar acest lucru este dincolo de orice dubiu', a spus Ivan potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.


Europarlamentarul PSD a adăugat că responsabilitatea politică pe care liderii europeni o au ar trebui să prevină astfel de poziţii publice, în momente când pericolul extremist este atât de mare.

'Afirmaţia comisarului Ştefan Fule pare consonantă cu mesajele extremiştilor împotriva românilor şi bulgarilor. Iar aceasta nu poate ajuta decât formaţiunile eurosceptice, care, în aceste zile, în Parlamentul European, caută pretexte pentru a-şi maximiza puterea prin formarea de grupuri politice. Este contraproductiv să le încurajăm, mai ales de la conducerea UE', a mai susţinut Ivan.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri