Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD Ilfov: 'Acum, mai mult ca niciodată suntem încercați de ură, de dezbinare, de atacuri împotriva bisericii, a familiei, a tradițiilor românești'

PSD

Filiala PSD Ilfov transmite, pe pagina oficială de Facebook, un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a României, dar şi cu privire la alegerile din 6 decembrie. Potrivit PSD Ilfov, ura, dezbinarea şi atacurile împotriva bisericii şi a familiei sunt practicate în acest moment din interiorul ţării, de "duşmani care poartă costum", dar acest lucru se va încheia prin votul de la alegerile parlamentare.

"De-a lungul istoriei, de la Ștefan la Mihai Voievod, de la Vlad Țepeș sau Mircea cel Bătrân un singur lucru am învățat: să fim mândri și demni pe pământul nostru, să iubim țara și să ne apărăm ce-i românesc.

Acum, mai mult ca niciodată suntem încercați de ură, de dezbinare, de atacuri împotriva bisericii, a familiei, a tradițiilor românești și a sărbătorilor creștine care ne unesc an de an.

Spre deosebire de vremurile de atunci, acum dușmanii poartă costume, vorbesc românește, sunt printre noi și ne toarnă otravă în suflet. Ne ademenesc tinerii cu iluzii de prosperitate și ne batjocoresc bătrânii.

Ei vor o Românie în genunchi fiindcă doar așa știu că o pot conduce.

Până pe 6 decembrie.

România lor devine România noastră. În care legea e lege pentru toți. În care ne respectăm bătrânii și ne prețuim valorile. În care țara-bună rea, e țara noastră. Mândră, demnă și prosperă.

Din 6 decembrie, Parlamentul, Guvernul și toate instituțiile statului vor fi ale României. Și vor lucra pentru români.

De azi și pentru totdeauna, România înainte de toate!", transmite PSD Ilfov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.