DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PSD își poate lua adio de la un răspuns: Klaus Iohannis, ocupat cu mai multe reuniuni internaționale

pupa klaus

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 13 - 14 decembrie a.c., la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, Regatul Belgiei. De asemenea, în marja reuniunii Consiliului European, Președintele României va participa şi la Summitul Euro în format extins. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 17 şi 18 decembrie, la Viena, la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, informează Administraţia Prezidenţială.

Citește și: SURSE - 'Puciștii' din PSD, lovitură pentru Liviu Dragnea: două teste de foc în Parlament

Practic, președintele Klaus Iohannis va reveni în țară peste o săptămână, ceea ce înseamnă că PSD nu va primi prea curând un răspuns cu privire la nominalizarea celor doi miniștri. 

Potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african şi va pune accent pe stimularea investiţiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă şi pe avansarea cooperării în era digitală. Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii şi al digitalizării. 

La forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituţiile europene, precum şi instituţiile financiare internaţionale. Vor participa reprezentanţi ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovaţiei, digitalizării şi start-up-urilor. 

"Preşedintele Klaus Iohannis va reliefa, dincolo de provocările comune celor două continente, posibilităţile multiple de dialog şi domenii constructive de cooperare dintre Europa şi Africa, atât sub aspectul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, cât şi între România şi statele din Africa", arată Administraţia Prezidenţială. 

Şeful statului va evidenţia cu acest prilej că, în calitate de ţară care va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, România va continua să promoveze, în spiritul Forumului de la Viena, alături de ceilalţi parteneri din UE, un dialog dinamic şi pragmatic cu Africa şi acţiuni de cooperare menite să ridice nivelul schimburilor comerciale şi să conducă la crearea de locuri de muncă şi de noi oportunităţi, precizează sursa citată. 

Preşedintele Iohannis va participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa la invitaţia cancelarului federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz, şi a preşedintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame, în calitate de înalţi reprezentanţi ai ţărilor care deţin Preşedinţia Consiliului UE, respectiv Preşedinţia Uniunii Africane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.