PSD: Macovei l-a girat pe Căpăţână şi, implicit, întreg clanul Bercea

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 20-06-2014

Actualizat: 20-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Legat de cazul în care sunt implicaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, nu pot să nu mă întreb ce părere are doamna Macovei despre mizeria de la ea din partid. Căpăţână este un personaj care a candidat pe listele ARD în 2012, trecând de criteriile de integritate ale Monicăi Macovei. Cu alte cuvinte, Macovei l-a girat pe Căpăţână şi, implicit, întreg clanul Bercea. Asta, apropo despre cât de credibilă e doamna Macovei. Până acum, Macovei n-a spus nimic despre acest caz. Sunt curios dacă şi acum girează aceste nume şi continuă să spună că totul e curat şi în regulă la ei în curte', a declarat Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat remis vineri
AGERPRES.

Marian Căpăţână, cel care se presupune că ar fi intermediarul banilor în cazul Mircea Băsescu - Bercea, a fost reţinut, joi seara, de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri